Președintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, acordul  acordul încheiat între MAI și Biserica Ortodoxă privind relaxarea izolării de Paște și a precizat că le va cere premierului Ludovic Orban și ministrului Marcel Vela să revină asupra acestuia. „Este regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații”, a subliniat șeful statului.

 

 

„Azi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și, din păcate, nu avem nici un motiv de realxare. Avem deja peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare.

Și ca să fie foarte foarte clar: ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea: cuvântul de ordine e Stați acasă!

Este regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește. Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm. Nu e cazul să ne relaxăm, iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste.

În câteva minute, voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministrului să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei Stați acasă și care respectă toate ordonanțele militare

Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a transmis șeful statului”, a spus Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.