Șeful DSU, Raed Arafat, s-a prezentat, joi, la DIICOT, în jurul orei 13:00, în dosarul deschis după ce a fost amenințat cu moartea, informează Realitatea Plus.

La ieșirea de la DIICOT, Raed Arafat a declarat că a depus plângere pe numele bărbatului care l-a amenințat cu moartea.

„Este vorba despre două amenințări cu moartea. Au fost serioase, nu poți să permiți asta”, a spus Raed Arafat.

Polițiștii au deschis dosarul pe 14 iulie, după ce Raed Arafat a primit un mesaj în care a fost somat să părăsească urgenț țara. Bărbatul care i-a transmis mesajul, un cunoscut conspiraționist, a scris că, în caz contrar, îl va ucide.

Bărbatul a mai postat în trecut mesaje despre pandemia de coroanvirus, despre care a spus că nu există şi că este doar o manipulare la nivel mondial.

„În baza articolului 55 din Constituţia României, declar public: Având în vedere că Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina şi datorită crimelor pe care le-a comis împotriva cetăţenilor români ( trafic de organe Mossad ), EU, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 Decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Ţării şi a Poporului Român! Domnule Raed Arafat! O să fiu EU acela care o sa va ingroape alături de un porc (animal considerat impur în religia musulmană, n.r.) într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăseşti acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră! Game over zdreamto!”, scriaRaul Coltor pe contul său de Facebook. Ulterior, acesta a șters mesajul. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.