Președintele Klaus Iohannis merge la inaugurarea metroului din Drumul Taberei, care va fi deschis astăzi călătorilor. La eveniment participă și premierul Ludovic Orban.

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va lua parte la inaugurarea magistralei de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor, marți, la ora 12.00.

Magistrala de metrou M5 din cartierul Drumul Taberei va fi inaugurată marți, 15 septembrie, a anunțat ministrul Transporturilor în ședința de Guvern de luni.

„Domnule prim-ministru, vă informez că suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor, în cursul zile de mâine, 15 septembrie. După semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lcurărilor, respectiv a punerea în funcțiune, pe 11 septmebrie, am anunțat că Metrorex va realiza o serie de activități adminustrative, astfel încât pe 15 septembrie magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători în condiții de siguranță și confort”, a declarat ministrul Lucian Bode, la debutul ședinței de Guvern. 

M5 Râul Doamnei – Eroilor 2, cu extensia la Valea Ialomiței și depou este prima magistrală de metrou din București construită de la zero după Revoluție.

Metroul va circula, de marți, de la ora 12:00, și pe Magistrala 5, secțiunea Eroilor 2 – Drumul Taberei, după nouă ani de lucrări. Noua magistrală are zece stații – Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară și Eroilor 2. 

Lungimea noii linii este de 6,871 kilometri, iar durata de deplasare este de aproximativ 12 minute.

În intervalul 05:00-06:00, metroul din Drumul Taberei va circula pe tronsonul Eroilor 2 – Romancierilor la un interval de 9 minute. De la ora 6:00 la 10:00, trenurile de metrou vor ajunge în stații din 6 în 6 minute, iar în intervalul 10:00-13:00, va circula la 9 minute. De la ora 13:00 la 20:00, trenul de metrou va circula din 6 în 6 minute, de la ora 20:00 la 22:00, din 9 în 9 minute, iar de la 22:00 la 23:30, trenul va trece prin stații la un interval de 10 minute.

Pe tronsoanele Romancierilor – Râul Doamnei și Romancierilor – Valea Ialomiței, metroul va circula la 18 minute in intervalele 05:00-06:00, 10:00-13:00 și 20:00-22:00. În intervalele 06:00-10:00 și 13:00-20:00, trenurile vor ajunge în stații la 12 minute. Între orele 22:00 – 23:30, trenurilor vor circula la un interval de 20 de minute.

Sursa: Realitatea de Bucuresti