Consiliul UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a statelor membre. Decizia vine după creșterea mare a cazurilor de COVID-19 în Regatul Unit, pusă pe seama noii mutații a coronavirusului care îl face cu 70% mai contagios. Numărul statelor europene care impun restricții de călătorie și închid granițele aeriene către și dinspre Marea Britanie este în creștere, Italia și Franța fiind ultimele state care au luat aceste decizii, potrivit realitatea.net

Convocarea statelor membre s-a făcut prin mecanismul integrat al UE pentru un răspuns politic la crize (IPCR), care are ca scop luarea unor decizii rapide şi coordonate la nivelul UE în cazul unor crize importante şi complexe, potrivit Agerpres.

Pentru pregătirea acestei reuniuni, cabinetul preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a convocat duminică o videoconferinţă pe teme tehnice. La această reuniune reprezentanţii „statelor membre au făcut schimb de informaţii despre măsurile pe care intenţionează să le adopte în orele următoare”, cum ar fi interzicerea zborurilor din Regatul Unit sau noi măsuri privind testarea, a precizat un purtător de cuvânt comunitar.

Nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă. Potrivit consilierului ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, ea a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent, iar în prezent tinde să devină forma „dominantă” în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie, astfel că la Londra şi într-o parte a Angliei a fost instituit nivelul maxim de restricţii antiepidemice.

Citește și Boris Johnson a anunțat LOCKDOWN după ce noua tulpină de coronavirus se transmite foarte rapid în Marea Britanie

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunțat că nu exclude posibilitatea ca această nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 să circule deja în afara Marii Britanii şi a cerut autorităţilor statelor membre ale UE să ia măsuri prompte, în special să identifice rapid şi să izoleze persoanele venite din zonele afectate şi contacţii lor şi să intensifice testarea.

Citește și NU este exclus ca NOUA tulpină Covid-19 să fie prezentă deja în afara Marii Britanii. În ce state au fost înregistrare primele cazuri

Care sunt statele care au impus deja restricții 

Franţa suspendă, de duminică de la miezul nopţii, toate deplasările de persoane, „inclusiv cele legate de transporturile de mărfuri, pe care rutieră, aeriană, maritimă sau feroviară, provenite din Regatul Unit”, din cauza noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 confirmată în această ţară, potrivit anunțului Palatului Elysee.

Aceste restricţii instituite de Franţa sunt valabile deocamdată pentru 48 de ore, așteptându-se decizia comună la nivelul Uniunii Europene. Transporturile dinspre Franţa către Regatul Unit sunt în continuare permise.

Irlanda a anunțat că zborurile dinspre Regatul Unit vor fi interzise timp de cel puțin 48 de ore de la miezul nopții. Transportul de marfă cu feriboltul va continua.

Germania a interzis cursele dinspre Marea Britanie, exceptând transporturile de marfă. 

Bulgaria a suspendat zborurile către și dinspre Regatul Unit din această noapte până pe 31 ianuarie.

În Italia a fost confirmat și primul caz de infectare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Regatul Unit. Ministrul de Externe al Italiei, Luigi Di Maio, a transmis, pe Facebook, că guvernul urmează să suspende cursele aeriene care vin din Regatul Unit. 

Citește și Noua tulpină Covid-19, dezvoltată în Marea Britanie, a ajuns și în Italia

Olanda a suspendat duminică toate zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie până pe 1 ianuarie, după descoperirea în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină de COVID-19 identificată în Regatul Unit.

Și Belgia suspendă, de la miezul nopții, zborurile și trenurile care vin dinspre Regatul Unit. 

Israelul a anunțat că oricine călătorește din Regatul Unit trebuie să intre în carantină timp de două săptămâni într-un hotel din statul din Orientul Mijlociu.

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.