„Pensionarii din mediul rural, care sunt în  mare parte beneficiari ai pensiilor de agricultori, care de asemenea sunt niște pensii foarte mici, mare parte în categoria pensiei minime, sunt nevoiți să lucreze până la sfârșitul vieții în gospodării, la munca câmpului, pentru a-și completa cele necesare traiului cu produse din gospodăria proprie”, a declarat Doina Pârcălabu, fost director al Casei Naționale de Pensii la „Legile Puterii”.  

„Este cu atât mai greu în situația în care asistăm la o migrare a populației din zonele rurale către celelalte state ale Europei, iar acolo forța de muncă este asigurată preponderent de persoane vârstnice cu forță fizică diminuată. De aceea, atunci când discutăm măsurile de asigurări sociale și măsurile de protecție socială, ele trebuie analizate din multe unghiuri de vedere și trebuie dispuse măsuri complementare astfel încât să fie asigurată întreaga plajă a situațiilor pe care le întâlnim. Să nu uităm că fenomenul migraționist, care presupune plecarea forței de muncă și lăsarea copiilor minori în grija bunicilor creează alte probleme dramatice, care ar trebui să fie analizate de autorități astfel încât aceste persoane vulnerabile și cu imposibilitatea de realizare de venituri să fie și ele protejate” a punctat Doina Pârcălabu.  

Declarațiile vin în contextul scumpirii carburanților din ultimele săptămâni, care vor determina creșteri de prețuri și la alte produse. De la 1 ianuarie, și benzina, dar și motorina costă mai mult de 5 lei/litru, după ce timp de aproape un an, pe fondul pandemiei și a crizei de consum, prețurile au staționat la nivelul de acum zece ani. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here