Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat reducerea cu mai mai bine de un sfert a numărului de posturi din Poliția Locală, ca urmare a procesului de reorganizare și reformare a tuturor instituțiilor din subordine. Edilul a anunțat reduceri asemănătoare și la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului.

”Nu mai putem continua ca până acum. Fiecare angajat al Primăriei Sectorului 6 trebuie să înțeleagă că trebuie să se implice și să performeze, a scris Ciucu” într-un mesaj pe Facebook.
 
„POLIȚIA LOCALĂ: Reorganizare și reformă
Am publicat noua organigramă a Poliției Locale Sector 6. Vor fi mai puțin cu cca. 100 de posturi. Cei mai mulți polițiști locali vor intra la testare, probe de cunoștințe și abilități fizice. Vor rămâne în Poliția Locală doar cei dedicați funcției, cei care își înțeleg rolul.
 
Nu sunt mulțumit de Poliția Locală, se mișcă mai bine decât în urmă cu 6 luni, dar tot nu sunt mulțumit.
 
Polițistul local trebuie să fie prezent și atent la TOT ce se întâmplă în jurul lui, să se implice, să observe și să ia măsuri atunci când identifică un teren lăsat de izbeliște, când un dezvoltator imobiliar nu respectă normele de mediu și ori de câte ori situația o impune.
 
Polițiștii locali care rămân la bord vor fi bine formați profesional, iar activitatea le va fi monitorizată permanent.
 
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI: momentan doar restructurare și reorganizare
 
Deja am demarat procesul de restructurare și am reușit performanța de a scutura schema de cca. 130 de posturi FĂRĂ A DESFIINȚA NICIUN SERVICIU SOCIAL. Nu ne oprim aici, în a doua etapă vom implementa standarde de costuri pe fiecare serviciu social pentru că acum unele servicii sunt de două ori sau chiar de trei ori peste standardele de cost ale Ministerului Muncii. De asemenea, deja facem o analiză de eficacitate și vor rămâne și vom insista pe acele servicii sociale cu adevărat necesare, dedicate grupurilor defavorizate, persoanelor cu handicap, familiilor și copiilor aflați în sărăcie și în risc de sărăcie și a bătrânilor fără posibilități.
 
Între timp, am desființat Direcția de Administrare a Fondului Locativ, o instituție de 50 de persoane care nu își justifica existența, bugetul și contractele și care acum face aceeași treabă cu cca. o treime din personal.
 
Acestea sunt doar o parte din reorganizările inițiate care au ca scop eficiența economică ce ne va ajuta la redirecționarea banilor către investiții. Toate restructurările sunt urmate de reforme care vor duce la creșterea eficacității (a livra ceea ce este nevoie) și calității serviciilor Primăriei Sectorului 6.
Va urma” a scris primarul sectorului 6.
 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.