O explozie s-a produs, astăzi, la o instalație de la Rafinăria Petromidia Năvodari. A fost emis un mesaj Ro-Alert. Populația a fost avertizată să plece din zonă, existând pericolului producerii unei noi deflagrații. Potrivit datelor oficiale, cel puțin 5 persoane au fost rănite, una este dată dispărută. A fost confirmat și primul DECES. În urma exploziei a fost activat Planul roșu de intervenție. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și ministrul de Interne, Lucian Bode, s-au deplasat la locul exploziei. De asemenea, premierul Florin Cîțu a anunțat primele măsuri luate de Guvern. Norul degajat în urma exploziei se îndreaptă, momentan, către mare, a anunțat Ministerul Mediului. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. Autoritățile avertizează că există, în continuare, pericol de explozie.

UPDATE 15.40: Persoana care a murit era un bărbat de 32 de ani, a anunțat directorul general al platformei de la Midia-Năvodari, Felix Crudu Tesloveanu.

Cel care a decedat „avea 32 de ani, un băiat tânăr. Condoleanțe”, a declarat Tesloveanu, care a adăugat că departamentul de Resurse Umane a luat legătura cu familiile celor 5 victime.

UPDATE 15.30: Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că incendiul produs în urma exploziei a fost lichidat, la trei ore de la producerea deflagrației.

UPDATE 14.50: BILANȚ provizoriu în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia: 5 răniți, 1 mort și o persoană este dată dispărută.

UPDATE: Prefectul de Constanța susține că ar exista și un deces după explozia de la Petromidia. Este vorba despre persoana care era dată dispărută după deflagrația produsă la Midia Năvodari.

„Există 4 victime confirmate la care se adaugă și o persoană decedată”, a declarat prefectul Silviu Coșa, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Mai multe rezervoare au explodat, astăzi, în jurul orei 12:30, la Rafinăria Petromidia Năvodari. Exploziile au fost urmate de incendiu.

Primele măsuri luate după explozie și incendiu au fost anunțate de premierul Florin Cîțu.

Florin Cîțu, prima reacție după explozia de la Petromidia: I-am cerut șefului DSU să analizeze dacă se impun măsuri suplimentare de siguranță

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, explozia s-a produs la repornirea rezervoarelor, după ce a fost efectuată revizia.

În cele trei explozii produse la Rafinăria Petromidia au fost raportate  6 victime, dintre care: 1 cu arsuri pe 45% din suprafața corpului transportată cu elicopterul SMURD la spital, 1 cu arsuri la nivelul feței transportată la spital, 1 cu traumatism membru inferior, 1 cu traumatism lombar transportată la spital, 1 cu arsuri minore și 1 persoană dispărută.

Ministerul Sănătății, ANUNȚ despre starea VICTIMELOR în urma celor 3 explozii de la Rafinăria Petromidia

Pentru gestionarea incidentului, la fața locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă.

Raed Arafat, șeful DSU, primele declarații după explozia de la Petromidia: „Încă EXISTĂ riscul unei EXPLOZII, dar e mult mai scăzut”
Ministrul Mediului: „Există în continuare PERICOL de explozie la Petromidia-Năvodari!” – UNDE se îndreaptă norul de fum

Planul roșu de intervenție a fost activat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.