Premierul Florin Cîțu a fost convocat de președintele Klaus Iohannis, la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, pe tema crizei guvernamentale profunde. Discuțile vor avea loc cu o jumătate de oră după ce Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului ar urma să decidă calendarul moțiunii inițiate de USR Plus și AUR.

Șeful statului și premierul s-au pronunțat, în postările pe care le-au făcut în ultimele zile privind „alianța toxică” dintre cele 2 formațiuni, atacurile concentrându-se asupra foștilor parteneri USR Plus, acuzați că au ales să coopereze cu un partid antieuropean și antidemocratic. 

Reamintim că, săptămâna trecută, miercuri, premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în contextul discuţiilor pe marginea Programului Anghel Saligny, decizie acceptată de preşedintele Klaus Iohannis. Stelian Ion a afirmat că revocarea sa din funcţie are şi „un substrat nevăzut”, legat de concursurile pentru conducerea unor Parchete.

Vineri, moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari de la USR PLUS şi AUR, a fost depusă la Parlament.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, sâmbătă, USR-PLUS să revină la masa dialogului în coaliţie, arătând că „noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră”.

Conducerea Parlamentului este convocată din nou, luni, la ora 12,00, pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură. Birourile permanente reunite ale celor două Camere nu au întrunit cvorumul necesar nici vineri, nici sâmbătă.

Ședință decisivă pentru stabilirea calendarului moțiunii de cenzură – Birourile permanente dezbat la ora 12

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.