La dispeceratul Serviciului de Ambulanță sunt mii de apeluri în așteptare. Bolnavii care au probleme grave de sănătate sunt nevoiți să aștepte din cauză că numărul de apeluri la urgențe a explodat odată cu valul patru, relatează Realitatea Plus.  

Alis Grasu, managerul Centrului de Ambulanță București – Ilfov, a avertizat că situația este gravă. Deși au fost detașați medici și asistente, din cauza numărului mare de cazuri Covid-19, timpul de așteptare crește considerabil pentru pacienți, iar Serviciul de Ambulanță nu mai face față. 

”Încă din 23 septembrie, au fost sistate concediile de odihnă. Cu greu vom face față solicitărilor.  Am analizat weekedul 16-18 octombrie cu 18-20 septembrie, în acest weekend au fost 7.579 de solicitări , o creștere cu 40% față de weekendul din luna precedentă.  Am avut 2.414 urgențe de cod roșu și galben, cu 15% mai multe decât în septembrie. 
Consultațiile la domiciliu, solicitate de persoane pozitive la Covid, dar și de cele care au alte afecțiuni, au crescut cu 63%, la 1.828. La recoltare de probe biologice am avut 3.337 de adrese, cu 53% mai mult decât în septembrie. În total, peste 6.000 de pacienți cărora li s-au recoltat sau li se vor recolta probe biologice pentru teste PCR. La urgența de cod roșu, am reușit să rămânem în timpul prevăzut de lege, la cea de cod galben suntem undeva la câteva ore. La consultațiile la domiciliu, am ajuns undeva la peste 24 de ore, iar la recoltarea de probe biologice, se așteaptă până la 72 de ore. 
S-au făcut eforturi, sunt detașați aproape 150 de medici, asistenți, rezidenți, studenți, voluntari, pompieri, oameni de la MApN”, a declarat Alis Grasu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.