Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a declarat că proiectul de buget pentru anul 2022 aprobat luni de Guvern a avut toate avizele necesare în prealabil, inclusiv avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 

Adrian Câciu a adăugat că avizul CES este unul negativ, însă este unul consultativ, iar Consiliul Fiscal a avut o opinie pe proiect pe care o consideră pertinentă.

„Este un aviz consultativ, da. Am ţinut cont de ceea ce s-a scris, dar este un aviz consultativ. Nu comentez. Consiliul Fiscal a dat o opinie pe care o consider pertinentă. Se menţin riscurile asupra consolidării pe venituri pentru că statul trebuie să dovedească că îşi face consolidarea pe venituri şi aceasta va fi provocarea pe care nu numai Ministerul Finanţelor o va avea în vedere, ci chiar întreg Guvernul”, a afirmat Adrian Câciu, întrebat la finalul şedinţei de luni a Guvernului de ce avizul Consiliului Economic şi Social este negativ.

Chestionat de ce a fost aprobat bugetul fără a avea avizul CSAT, ministrul Finanţelor a precizat că „bugetul s-a aprobat cu avizul CSAT. Acest aviz există”.

Întrebat mai departe când a avut loc şedinţa CSAT şi de ce nu a fost făcută public, Adrian Câciu a replicat: „Răspunsul este dat de Guvern. Ministrul Finanţelor vă spune că la baza acestui proiect de lege care a fost aprobat de Guvern a stat avizul CSAT, precum şi celelalte avize cerute, avizul CES, avizul Consiliului Economic şi Social, avem opinia Consiliului Fiscal”.

„Deci toate avizele sunt luate înainte de a începe şedinţa. Nu comentez alte opinii. Da, sunt membru al CSAT. Aceste detalii vă vor fi date de secretarul CSAT. Da, am participat la această şedinţă CSAT. Avizul CSAT este unul pozitiv, pe toate bugetele”, a conchis Câciu.

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.