Doru Mărieș, unul dintre liderii mișcărilor de stradă din seara și noapte de 21 decembrie 1989, de la București, susține că dosarul Revoluției este în continuare blocat, însă nu prin influența foștilor lideri care au preluat puterea, în frunte cu Ion Iliescu. Președintele Asociației 21 Decembrie a declarat, în direct la Culisele Statului Paralel, că după părerea sa, cei care încearcă să ascundă aflarea adevărului sunt foști tineri militari din acele zile, care acum dețin cele mai înalte grade și funcții de conducere. Mărieș a dat chiar exemplul unui fost procuror general al României care, ca militar în termen, ar fi tras în timpul evenimentelor de la Televiziunea Română. 

„Acum nu mai este el (Ion Iliescu – N.R.) personajul principal, ci unii dintre cei care au fost soldați în termen, în Armată sau Miliție, în acele zile și au tras în manifestanți. Acum ei au grade și putere extraordinară să blochează aceste dosare.

Unul dintre soldații Armatei Române care în acele zile a avut armă și glonț pe țeavă și a tras a dat declarație ulterior, pentru a-și obține certificatul de revoluționar, că în 21 a tras peste clădirile din Dorobanți, iar pe 22 decembrie în clădirile de lângă Televiziunea Română, este fostul procuror general al României, Tibeiu Nițu. Acest om a ajuns procuror general și în 2015 a comandat închiderea dosarului, punct. (…) „Este clar că există o falangă în Armată și în serviciile secrete, implicit în politică, al cărei scop este să blocheze doarul, la fel ca în anii \”90.”  a afirmat Mărieș, în direct la Culisele Statului Paralel

Mărieș a afirmat că dosarul este din nou în impas, chiar dacă o decizie din 2019 a CEDO părea să deblocheze, în sfârșit, calea spre o judecată corectă.

„Așteptăm ca noul ministru al Justițșiei să facă o secție specială care să se ocupe strict de crimele regimului comunist, dar și evenimentel eprecumrevolușia din decemnrie și Mineriada din iunie 1990, adică fapte pe care CEDO le-a catalograt drept  crime împotriva umanității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.