Cadrele medicale ies astăzi în stradă, nemulțumite de majorările promise de Guvern. Și polițiștii vor bani mai mulți. În tot acest timp, profesorii amenință cu greva generală. 

Sindicaliştii din ”Solidaritatea sanitară” protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului, pentru acordarea drepturilor salariale. De asemenea, în paralel, vor avea loc manifestări de susţinere în spitalele din ţară.

“În cadrul acestei acţiuni vom ”colinda” instituţiile esenţiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, rostindu-le ”Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniştilor din sănătate. ”Colindul” va fi susţinut de toate categoriile de lucrători din sănătate, ”urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din ţară”, au precizat sindicaliştii.   

Protestele încep la ora 10:30, cu un miting în Piaţa Victoriei, urmând a fi respectat numărul maxim de participanţi permis de lege. Apoi, de la ora 12:30,  vor avea loc mitinguri la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului.  

De asemenea, vor avea loc şi manifestări de susţinere desfăşurate în spitalele din ţară.    

Vezi AICI principalele revendicări 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.