Cui i s-au părut grei și amenințători ultimii doi ani are motive să se teamă și mai mult de ce va urma să se întâmple în 2022. Semnul care prevestește catastrofa sociala pe cale să se petreacă este abandonul Guvernului în fața amenințărilor reale altfel la adresa siguranței zilei de maine pentru o mare parte dintre noi.
Soluțiile haotice și iluzorii adoptate de către stat în cazul exploziei prețurilor din energie ne anunță dramele viitoare. O bună parte dintre milioanele de români vulnerabili în fața scumpirilor generale și a creșterilor prețurilor la energie își vor fi făcut la primăvară, după 3-4 luni de plătit facturi de 2-3 mai scumpe decât până acum, o idee despre cum va arată finalul acestui an.
Dacă Guvernul acum bâjbâie și nu a reușit să găsească o soluție unitară și eficientă în cazul prețurilor inumane anunțate de principalii furnizori de energie electrică, ce pretenții și așteptări să mai avem de la stat după ce șocul primelor luni de scumpiri va fi trecut și vor fi apărut deja alte priorități.
Problemele cu apa caldă și căldura prin care trec unele dintre cele mai mari și mai bogate orașe din țară, cum ar fi Bucureștiul, Timișoara sau Bacăul, se vor multiplica în iarna următoare, în timp ce prețurile din energia dereglementată vor fi și ele la maxime istorice. La fel ca datoriile românilor la nivel individual, la fel ca nivelul datoriei publice.
Ar putea părea contraintuitiv și imposibil de înțeles cum o coaliție de guvernare atât de solidă și bine reprezentată nu reușește sa articuleze coerent aproape nicio idee politică. Nici în problema războiului cu furnizorii de energie, nici în conflictul din Ucraina și cu atât mai puțin în stăpânirea inflației și a creșterii prețurilor în cascadă.
Doar într-un astfel de stat care și-a abandonat cetățenii în fața consecințelor fără limite ale „pieței complet libere” pot să apară declarații precum cea a șefului ANPC, Horia Constantinescu, prin care consumatorii „trebuie să fie învățați să închidă lumina” ca mod de control al costurilor estimate la energie.
Șocant e că tocmai președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor îi îndeamnă pe români să stringa lumina dacă nu vor să plătească prea mult, în loc să cerceteze, să ancheteze și să încerce să îndrepte abuzurile și furtul organizat pe care îl practică marii jucători de pe piața energiei.
Ca să nu mai vorbim că astfel de sfaturi, dincol de cinismul lor față de familiile și indivizii cei mai vulnerabili, sunt sinucigașe în sine. Pentru că, da, dacă toți închidem robineții și întrerupătoarele vom reuși să economism tot ce se poate economisi. Ce mai contează că așa vom îngheța de vii în case!? Măcar așa vom reuși să băgam în faliment și pe eternii „băieți deștepți” din energie și să spargem cartelul care domina piața „liberă”.
Și pentru că Guvernul fără nicio identitate politică nu are curajul și interesul să se ia la trântă cu marile probleme din sistemul energetic, ori cu scumpirile în lanț și inflația tot mai mare, partidele de la guvernare au redeschis problema „renegocierii” cu Bruxelles-ul pentru PNRR.
De ca și cum Bruxelles-ul ne-ar ține ostatici și orice negociere sau renogociere e privită ca un act de curaj suprem echivalentul cu a-ți pune viața în pericol. Mai cinic și în același timp mai neputincios de atât nu ar fi din partea guvernanților decât să crească vârsta de pensionare pentru „a reforma” sistemul pensiilor.
Iar dacă acestea sunt reacțiile unei super coaliții de guvernare în fața unor probleme și amenințări domestice interne, nici nu trebuie să ne gândim cum și când vor reacționa în cazul unei amenințări serioase din exterior. Mai bine să nu știm niciodată.
Sursa: Realitatea de Bucuresti