Polițiștii au continuat protestele și au cerut salarii mai mari. Mai exact, vor să se respecte și să se aplice corect legea salarizării din 2017. Lege care a fost suspendata in 2020 prin ordonanta de urgenta. Polițiștii s-au strâns în fața Guvernului si de aici au plecat, în marș, spre sediile partidelor aflate la guvernare. La PSD s-au trezit cu poarta închisă în nas. 

„Am fost la Ministeul Muncii, am fost la Ministerul de Finanțe, am fost la Ministerul de Interne. Numai promisiuni deșarte, dezinformare și minciuni. Nu mai putem, nu mai suportăm. O să blocăm activitatea din penitenciare, am reușit la Penitenciarul Vaslui, o să reușim la toate penitenciarele din țară. O să reușească și politiștii să blocheze activitatea. Uitați cum ne tratează, ne-au închis ușa în nas. Asta înseamnă lipsă de respect”, a declarat Cosmin Dorobanțu, președintele Sindicatului Polițiștilor.

Sindicatele din poliție și penitenciare își vor prezenta revendicările direct pe masa Guvernului, într-o vizită la Palatul Victoria. Cei din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) şi Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol au subliniat că mitingul poliţiştilor din penitenciare este „unul al restanţelor”, fiindcă niciunul dintre drepturile revendicate nu trebuie dat în plus, ca drept nou, printr-o lege nouă.

Polițiștii vor continua protestele și în lunile următoare dacă nu vor primi majorările salariale promise. 

„Sunt drepturi în plată. drepturi care fie sunt interzise din 2010, cum sunt primele şi premiile, sunt nişte drepturi plafonate prin nişte acte normative de tipul ordonanţelor de urgenţă în general sau sunt pensii neindexate. Toate se constituie ca restanţe. Aplicarea legii-cadru trebuia să fie finalizată anul acesta şi la acest moment să avem în plată salariile prevăzute în grilele din lege. Avem salariile plafonate la nivelul anului 2019. Normele de hrană şi de echipare, de asemenea, sunt plafonate, constituind restanţe diferenţele pe care noi le avem de primit, corelat cu actualizarea acestor norme raportat la preţurile de consum. Pensiile militare nu sunt doar neindexate, inflaţia reală este de aproape 15%. Asta am cerut: indexarea lor conform inflaţiei reale, dar sunt şi plafonate din 2017 prin Ordonanţă de Urgenţă.(…) Cerem doar actualizarea la zi a valorii drepturilor noastre, acordarea restanţelor. Considerăm un furt aceste acte normative prin care se interzic drepturi”, au semnalat liderii sindicaliştilor.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.