Gândul zilei

Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nici o ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.  –   Preot Ioviţa Vasile

Știai că?

Acolitul  înseamnă însoțitor fără de păcate, cuvântul ″acolit″ vine din limba greacă. Acoliții sau băieții de altar au un rol foarte important în slujbele oficiate în Biserica Ortodoxă. Ei îi ajută pe preoți și episcopi să slujească mai bine pe Dumnezeu și Biserica. Băieții de altar reprezintă îngerii bisericii, deoarece sunt curați și sunt tot timpul dispuși să ajute pe oricine care are nevoie de ei. Rolul de acolit este o mare onoare. Acoliții poartă veșminte speciale: o tunică (stihar) care reprezintă puritatea sufletului, fericire și mântuire. Acoliților foarte mici li se permite să poarte un brâu îngust (orar) care reprezintă aripile unui înger, deoarece aceștia sunt considerați a fi curați. Acoliților mai mari li se va permite să poarte orarul atunci când vor fi hirotoniți ca cititori ai bisericii și vor atinge puritatea spirituală.

Pilda zilei

Jertfa lumânării

E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:  Prima, e să rămân întreagă.  Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu. A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi…            Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost. Şi voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.