Un avion militar s-a prăbușit peste un bloc de nouă etaje în regiunea Krasnodar. 13 persoane au fost ucise, iar 19 sunt grav rănite. Imediat după prăbușire, martorii spun că au auzit mai multe explozii, iar clădirea a fost cuprinsă de flăcări. 

Un avion militar Su-34 s-a prăbușit în orașul Eisk, într-o clădire rezidențială. Mobilizarea a fost rapidă, cu ambulanțe și pompieri, elicopterele sunt în aer. Potrivit TASS, care citează ministerul rus al Apărării, avionul respectiv efectua un zbor de antrenament. Incendiul care a cuprins clădirea în urma prăbușirii avionului militar a fost stins.

Imagine

La spitalul din oraș au fost amenajate opt săli de operații și 11 paturi cu echipamente de resuscitare.

Momentul prăbușirii avionului – În imaginile ce par să fie înregistrate de o cameră de supraveghere apare un avion care pierde rapid din altitudine.

La un moment dat, aparatul de zbor este cuprins de flăcări în aer, după care se prăbușește într-o zonă de blocuri, unde are loc o explozie puternică.

Printre cei răniți în urma accidentului se numără și trei copii cu vârste între opt și zece ani. În total, 13 persoane au murit și alte 19 sunt grav rănite.

Mai multe echipe de intervenție au acționat de urgență, însă salvatorilor le-a fost foarte greu să se apropie de bloc din cauza fumului foarte gros.

Imagine

17 apartamente au fost avariate în urma incendiului, care a fost încadrat la gradul patru de dificultate.

Ministerul rus al Apărării a declarat că accidentul a avut loc în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul aeronavei a reușit să se catapulteze și să își salveze viața. 

Sursă Foto: TASS

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.