Un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. În urma accidentului, autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție.

Dintre cei 25 de oameni transportați la spital, 15 au vârste cuprinse între 14 și 17 ani, au anunțat autoritățile. Potrivit ISU Iaşi, accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Paşcani.

Șoferul autocarului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu vehiculul. Locul accidentului au intervenit trei echipaje de prim ajutor, unul de terapie intensivă mobilă, două autospeciale pentru victime multiple, o autospecială pentru stingere de apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare grea de la ISU, şase ambulanţe tip B şi două tip C de la SAJ.

„În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care două la Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14 și 17 ani”, a arătat sursa citată. Planul roşu de intervenţie a fost activat la 0:05 şi dezactivat la ora 1:35.

Pasagerii sunt membrii unui ansamblu artistic și se deplasau la un festival folcloric la Slobozia.

Sursa: Realitatea de Iasi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.