Gândul zilei
„V-ați gândit vreodată că în afară de lumea aceasta există și cealaltă lume, cea duhovnicească? V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița lui Dumnezeu (adică în iadul refuzării lui Dumnezeu )? V-ați gândit că există suflete care suferă îngrozitor de mult, pentru că nu au intrat în Împărăția lui Dumnezeu? Cine se va ruga pentru aceste suflete? Aceasta este cea mai mare milostenie: să ne rugăm pentru acești oameni, care sunt în temnița lui Dumnezeu și așteaptă acolo ziua judecății lor. Ele tremură la ideea că va sosi ceasul Judecății celei Mari, când vor fi judecate o dată pentru totdeauna, și acea stare nu va avea sfârșit… Aceste suflete se află într-o mare nefericire. Dacă le-ați vedea, v-ar durea foarte mult. Eu vă confirm că așa este. „În iad nu există pocăință.” Adică pocăința sufletelor care au plecat din această viață și sunt în iad nu este auzită și ascultată. Așadar, cine îi va ajuta pe acești oameni, cine îi va mântui? Biserica cea luptătoare, care suntem noi.” – Efrem Filotheitul
Știai că?
Judecata sufletului după moarte: Particulară și universală (Judecata de apoi), este credința în nemurirea sufletului este legată de credința în judecată, izvorând din ideea de dreptate. Exista din vremuri străvechi, deoarece și păgânii spuneau că după moarte sufletul, despărțit de trup, este supus judecății zeilor și numai după judecată își începe viața de fericire sau pedeapsă, după faptele și bunătatea sa, dincolo, în altă lume. În creștinism, dogma ortodoxă arată că judecata se face îndată după moarte, pentru fiecare om. Judecata particulară, deoarece fiecare răspunde singur de faptele sale, iar la sfârșitul veacurilor, când lumea se va sfârși și va veni a doua oară pe pământ Hristos „să judece viii și morții“, căci atunci va fi „învierea morților“ (așa cum învățăm în Crez), atunci se va face judecata de obște, universală, a tuturor, vii și morți, Judecata de apoi, după care fiecare va primi definitiv osânda sau răsplata, așa după cum a urmat în viață învățătura lui Iisus Hristos, care atunci va fi fost cunoscută de toți oamenii. Viața de dincolo e pregătită de om aici pe pământ, cei buni, care L-au iubit pe Dumnezeu și prin credință și fapte bune au stat în comuniune cu El, tot așa vor fi și în lumea cealaltă, unde se vor bucura de prezența și lumina comunicării divine. Cei răi, plini de păcate și ură, nefericiți voi fi și aici și dincolo, căci fericirea e rodul iubirii, iar nefericirea e rodul urii, care aduce numai suferință și aici și în lumea cealaltă. Starea pe care o primesc sufletele după judecata particulară, când trec în lumea cealaltă, se numește rai pentru cei drepți, virtuoși, care au trăit în credință în Dumnezeu și iad, pentru cei răi și păcătoși, așa vom rămâne până la judecata de apoi sau universală. Când va avea loc a doua venire a Domnului (Parusia) și Judecata din urmă, nimeni nu va ști. Judecata se va face pe pământ, unde Domnul va veni pe „norii cerului“, în apropiere de Ierusalim, în „Valea lui Iosafat“ (Judecata lui Dumnezeu), după proorocia lui Ioil (Ioil 4, 2). Maica Domnului nu va fi judecată, fiind prin sfințenie mai presus de îngeri, dincolo de înviere și judecată.
Pilda zilei
Vulturul și cocoșul
Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii și gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi și munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii. Dar cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii în care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace. Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii. ” Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țanțoș și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui și s-a gândit: „înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.
Și vulturul a început să-i vorbească cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul l-a ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic. Văzând că nu înțelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și-i era greu să-l asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.
Așa se întâmplă atunci când un om învățat vorbește cu unul neînvățat și, încă și mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbește cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoșului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua și noaptea la legea Domnului. Și se înalță prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri.
Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol și împrăștiat. Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar daca s-ar ruga în întunericul nopții; dar omul ne-duhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută desfătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se întâlnește cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor și anevoios. – Sfântul Siluan Athonitul
