Gândul zilei
„Taina pocăinței sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curățesc de toate: primul, prin care intrăm în obștea creștină e botezul din apă și din Duh, sau nașterea a doua. Când suntem înzestrați cu darurile Duhului Sfânt, după atotștiința de mai înainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinței, sau al lacrimilor, pe care îl putem face și trebuie făcut, ori de câte ori ni se încarcă conștiința cu greșeli față de Dumnezeu față de oameni și față de noi înșine. Iar al treilea e botezul sângelui care dacă se întâmplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărâta mărturisire a lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat și a Sfintei Sale Biserici.” – Părinte Arsenie Boca -Cărarea Împărăției.
Știai că?
Păcatul are sens religios și înseamnă „călcarea legii lui Dumnezeu“; este, spre deosebire de „greșeală“, care este „călcarea legii lui Dumnezeu, cu deplină voință și știință“. Repetarea păcatului devine patimă. Patima este păcat de moarte și, fără pocăință, fără hotărârea de a nu o mai repeta, nu poate fi iertat. Primii oameni erau fără păcat, dar prin călcarea poruncii lui Dumnezeu „de a nu mânca din pomul oprit“ ei, fiind liberi de a alege, au călcat cu voință și știință porunca și astfel au săvârșit primul păcat, „păcatul strămoșesc“, cum a fost numit, care a trecut asupra urmașilor; în religia creștină, acest păcat se spală prin botezul în numele lui Iisus Hristos. Păcatele săvârșite după botez nu se pot ierta decât prin pocăință, post și rugăciune, prin Taina spovedaniei și împărtășaniei cu Sfânta Euharistie. După moarte, omul va fi judecat pentru păcatele sale (la judecata particulară și la judecata de apoi, care va avea loc la sfârșitul veacurilor) și va primi pedeapsa. Păcatul, ca noțiune, la popoarele vechi, însemna o jignire adusă divinității, spiritelor sufletelor celor morți sau aproapelui. Era considerat păcat: adulterul, crima, furtul, insulta, violența sau atingerea unui tabu; vrăjitoria, magia neagră erau păcate de neiertat. Păcatele erau pedepsite prin pedepse fizice, mutilare sau legea talionului pentru crimă (moarte pentru moarte). Pentru iertarea de păcate se folosea și penitența și unele mijloace de purificare ca: rugăciunea, spălarea sau libațiile. În creștinism, păcatul este nesocotirea oricăror legi naturale și divine, căci spun cuvioșii părinți: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voie. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare… nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă… nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat vorbirea de rău. E păcat când mâinile, în loc a săvârși milostenie, săvârșesc ucideri și răpiri. Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când, din liberă alegere, lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. .. Căci având voia liberă, dacă nu voim să săvârșim faptele rele, atunci când le dorim, putem face aceasta și stă în puterea noastră să viețuim plăcând lui Dumnezeu și nimeni nu ne va putea sili vreodată să facem vreun rău dacă nu vrem. Și așa luptându-ne vom fi oameni vrednici de Dumnezeu și vom petrece cu îngerii în ceruri… Unii se străduiesc să câștige bogăția vremelnică… dar avuția este povățuitor orb și sfetnic fără minte, iar cel ce întrebuințează bogăția rău și pentru desfătare, își aduce sufletul la nesimțire și și-l pierde. Numai bogăția sufletului este sigură, și această bogăție este trăirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu și cunoașterea și săvârșirea celor bune… Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț … căci aceasta este bogăția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea și să nu judeci pe nimeni sau să zici cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu“. (Filocalia, vol. I, 1946, p. 12-20).
Pilda zilei
Cele două spice
Cu omul bun și credincios se întâmplă ca și cu spicul plin.
Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Așa și Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl „coace” în vrednicie și în credință, pe când cel necredincios se „usucă” în păcate, ajungând în netrebnicie.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
