Gândul zilei
Sporirea duhovnicească a fiecăruia începe de la aceste cuvinte: „Doamne, dă să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu…”. – Ieroschimonah Paisie Olaru
Știai că?
La oricare credincios evlavia trebuie sa se vadă până în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi. Sfânta Cruce să fie purtată la gât, din aceasta izvorând puterea Celui ce a murit pe ea, iar mai apoi a înviat, „pentru noi și pentru a noastră mântuire”; Anafura și Aghiasma să fie luate, cu evlavie, în fiecare dimineața, pe nemâncate, fără a trece cu vederea ajutorul primit prin aceasta; tămâia și smirna să ardă în casele noastre, spre a înălța rugăciune „întru miros de bună mireasmă duhovnicească”; metaniile și statul în genunchi să nu lipsească din nici o zi, ca și închinarea și sărutarea sfintelor icoane; lumânările să fie aprinse, atât pentru noi, cât și pentru cei adormiți ai noștri; pomelnicele să fie date la sfintele slujbe și pe la mănăstirile pe la care ne învrednicește Domnul să ajungem.
Pilda zilei
Ghemul din păr de capră
Când a făcut Solomon templul cel mare, în 46 de ani – ia gândiți-vă câtă cheltuială a făcut! – avea un meșter insuflat de Dumnezeu, Veseliel îl chema, mai-marele meșterilor lui Solomon, care era insuflat de Duhul Sfânt cum să facă catapeteasma, cum să facă veșmintele, capitelurile la catapetesme, cum să facă tot, după porunca lui Dumnezeu. Și când s-a sfințit templul lui Solomon, a ținut sfințirea 14 zile, și tot poporul, cele 12 seminții, s-au suit în Ierusalim să aducă daruri la sfințire. Atunci trăia în Ierusalim o vădană de mulți ani, necăjită tare. Dar ea ce să facă săraca? „Bani n-am, alimente n-am, untdelemn n-am, vin n-am, covoare n-am”. Ce s-a gândit ea? Avea și ea o capră. A tuns capra și a luat părul de la capră, l-a tors și a făcut un ghem și l-a vopsit roșiatic. Și a luat ghemul acela de păr de capră în mână și s-a dus. Dar îi era rușine să spună că acela e dar. Ea îl ținea în mână și în inima ei plângea că n-a putut aduce daruri cum au adus ceilalți. Se gândea așa: „Dacă l-a cere cineva, îl dau bucuroasă, dacă nu, îl voi duce acasă înapoi”. Că n-avea săraca altă avere.
Când a intrat în templu, era numai aur peste tot, leviții – diaconii Vechiului Testament – așezau chivotul mărturiei în Sfântul Altar. Acela era cortul mărturiei. Cortul acesta l-au făcut din mătase răsucită, mohorâtă, cum spune în Biblie, foarte scumpă mătase. L-au făcut cu verigi de aur până sus. Și intra o dată în an arhiereul în Sfânta Sfintelor. Dar ce au zis unul către altul:
– Măi, dacă verigile-s de aur și ele au să prindă praf, că se ridică de la suflarea poporului peste catapeteasmă, ar fi bine ca la verigile acestea să punem o ață aspră, ori de păr de cal, ori de păr de capră, și când se vor trage verigile, ața, fiind aspră, va șterge praful de pe ele, să le curețe de câte ori se va intra acolo. Au căutat prin templu:
– Măi, să vedem pe cine om găsi, cine are capre? O văd pe mătușa care ținea în mână ghemul acela de păr de capră.
– Mătușă, dar ghemul acesta de ce-l ții?
– Dragul mamei, poate-i trebuie cuiva.
– Dă-ni-l nouă.
– Dacă vă trebuie, luați-l. Ea era bucuroasă că i l-a luat. Uite a primit Dumnezeu ghemul de păr de capră al mătușii? În Sfânta Sfintelor. Așa iubește Dumnezeu inimile cele smerite. Și au zis leviții:
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
