Gândul zilei

„Rabdă disprețuirea și umilirea cu voie blândă, ca să ai îndrăznire la Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru întru cunoștință, fără să-i fi premers acestuia vreo nelegiuire săvârșită de el, își pune în acea clipă o cunună de spini pe capul său, dar e fericit că la o vreme pe care nu o știe se va încununa cu nestricăciunea.” – Sfântul Isaac Sirul

Știai că?

Pavecernița sau noptânda, este slujba de seară, care se face în mănăstiri după cină, iar în bisericile de enorie, după Vecernie (v. Tipicul şi Triodul). În rânduiala Pavecerniţei, avem Pavecerniţa Mare, care se săvârşeşte în Postul Mare în fiecare zi, afară de sâmbetele şi duminicile din toate săptămânile, şi afară de miercuri şi vineri din săptămâna a cincea şi miercuri şi joi şi vineri din Săptămâna Patimilor, căci în aceste zile se face denie; Pavecerniţa Mică se săvârşeşte în Postul Mare în zilele când nu se face Pavecerniţa Mare, iar în afara Postului se săvârşeşte în toate zilele, dar numai la mănăstiri, în bisericile din parohii săvârşindu-se doar Pavecerniţa Mare.

Pilda zilei

 Vorbele Bătrânului

Un om învăţat, teolog, a mers la un bătrân. Văzând că bătrânul n-are nimic afară de Biblie, i-a dăruit propriul comentariu la Scriptură. După un an, teologul s-a întors la bătrân şi l-a întrebat:

-Părinte, cartea mea te ajută să înţelegi mai bine Biblia?                                                                                  

-Dimpotrivă – a răspuns bătrânul -, a trebuit să mă uit tot timpul în Biblie ca să pricep ce ai scris tu acolo.   Un bătrân spunea următoarele:

– Viaţa fără vorbe aduce mai mult folos decât vorbele fără viaţă, fiindcă viaţa învaţă şi în tăcere, pe când vorbele fără viaţă, oricât de frumos ar suna, nu fac decât să împovăreze. Dacă se unesc însă vorbele şi viaţa, ele alcătuiesc frumuseţea adevăratei filosofii.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.