Gândul zilei
„Un șef sau un judecător ar vrea îndreptățirea ta. Dar Dumnezeu nu! În fața lui Dumnezeu nu poți decât să plângi cu bucurie, recunoscându-ți nedesăvârșirea. El vrea să știi că te iubește necondiționat. El vrea să te simți în siguranță în brațele Sale și nu vrea să te lase să pleci. Cu un astfel de Dumnezeu, toate merg ușor. E foarte greu cu dumnezeul pe care ni-l creăm noi în minte, care-ți face existența insuportabilă, judecându-ți fiecare pas, fiind gata să te pedepsească pentru orice păcat. Slavă Ție, Doamne! Este foarte trist când creștinii fac o judecată îngrozitoare în afara lui Dumnezeu. E trist pentru Dumnezeu, și mă face să strig: – Oamenilor, El nu este așa! Nu este deloc așa! Asta, asta e despre noi, nu despre El!” – Preotul Serghei Baranov
Știai că?
Sfinţi sunt acei oameni pe care Biserica creştină îi cinsteşte pentru viaţa lor curată, pentru lupta şi adesea chiar jertfa vieţii lor pentru biruinţa creştinismului în lume. După moarte, răsplata lor este fericirea de a se afla în lumina şi slava cerească şi a vedea strălucirea feţei lui Dumnezeu. Sfinţii sunt invocaţi de credincioşi ca exemple şi icoane de viaţă creştină, vrednice de urmat, precum şi ca mijlocitori la Dumnezeu. Prin harul pe care îl au şi prin rugăciunile lor, sfinţii cărora noi ne rugăm ne apără şi ne ocrotesc, mijlocind între noi şi Dumnezeu şi câştigând pentru noi mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, acolo unde s-au mai păstrat, sunt sfinte moaşte, pe care Biserica ne învaţă să le cinstim, pentru că ele conţin aceleaşi daruri dumnezeieşti şi puteri supranaturale care au însufleţit pe sfinţi cât au fost în viaţă. Pe lângă sfintele moaşte, creştinii cinstesc şi orice lucru sau obiect provenit de la sfinţi şi pe care aceştia le-au purtat sau le-au atins. Aceste obiecte rămase de la ei se numesc relicve sfinte (reliquae = rămăşiţă). La început erau numiţi „sfinţi “ toţi creştinii (adică adepţii sau închinătorii lui Hristos care primiseră botezul şi trecuseră la o viaţă nouă şi curată, fiind renăscuţi prin har, Romani 1, 7; II Corinteni 13, 12.). După ce denumirea de creştin s-a generalizat, noţiunea de sfânt s-a restrâns, arătând numai pe eroii credinţei creştine, pe aceia care s-au distins prin: zelul misionar (în răspândirea Evangheliei), viaţa exemplară, suferinţele îndurate ca mărturisitori şi trăitori ai credinţei în Hristos sau activitatea lor socială şi merite deosebite, puse în slujba semenilor şi pe care Biserica îi cinsteşte, pomenindu-i de-a pururi.
Pilda zilei
Cizmarul fericit şi nefericirea bogăţiei
A fost odată un cizmar sărac care era mereu vesel. Părea aşa de fericit, încât de dimineaţă până seara cânta de bucurie. Mereu se adunau mulţi copii la fereastra casei sale şi-l ascultau cu atenţie. Uneori se adunau şi păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuia un bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu îşi număra galbenii. Abia dimineaţa se ducea la culcare. Ziua însă nu putea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea, deoarece nu-și putea închipui cum un sărăntoc poate fi vesel.
Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi şopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el şi, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni. Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu văzuse atâţia galbeni. Începu să-i numere cu grijă, iar copiii priveau cu atenţie la el. Erau aşa de mulţi, încât cizmarului îi era frică acum să-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat. Dar şi acolo se gândea la ei şi nu putea să adoarmă. Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineaţă se sculă şi luă galbenii şi-i duse în coteţul cu găini. Dar nici cu acest loc nu era prea mulţumit şi, după un anumit timp, săpă o groapă şi îngropă punga cu galbeni în pământ. Ştiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea şi nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa. Din această cauză era neliniştit, palid şi frământat de gânduri. Nici păsărelele şi nici copiii nu mai veneau să-l viziteze. Aşadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?
Într-una din zile, cizmarul luă punga cu galbeni şi-i duse înapoi bogatului. “Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit şi nici prietenii mei nu mai vor să ştie nimic despre mine. Vreau să fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioară”.
De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net
