Gândul zilei

„Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită, îmi dăruiești mie, izvorând pururi curgerile harului tău mai presus de cuvânt, căci ca ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ție: Bucură-te, apă izbăvitoare!”- Tropar

Știai că?

Termenul de ”harți” reprezintă zilele de dezlegare, sau zilele în care un post se încheie. Acestea provine din limba neogreacă și este practic o prescurtare a termenului”άρτγιβούρτγι”, adică forma armeană a lui „araciavorat”. Practic, acesta înseamnă post premergător Păresimilor. În general, acestea marchează bucuria sărbătorilor anterioare. De asemenea, acesta au și rolul de a le dea putere credincioșilor. Zilele cu „harți” se regăsesc însă pe întreaga durată a anului bisericesc. Le vom putea observa între Nașterea Domnului și Botezul Domnului, dar și în Săptămâna Luminată, adică cea dinainte de Învierea Domnului. De asemenea, aceste zile le mai putem observa și în săptămâna de după Pogorârea Duhului Sfânt, dar și în prima săptămână a Triodului.

În ceea ce privește alimentele care pot fi consumate în zilele cu ”harți”, conform calendarului ortodox, credincioșii pot mânca ouă, pește, dar și lapte, brânză, ori alte produse, care în mod normal, în perioada postului sunt interzise. 

Pilda zilei

Lacul cu apă vie

Odată un vânător dintr-un sat de munte s-a rătăcit în munţi. Ieşind dintr-o prăpastie adâncă, el s-a împiedicat şi a plonjat cu capul în jos, dar nu s-a rănit, pentru că a căzut într-un lac. Apa lacului necunoscut era vie. Dar vânătorul nu ştia acest lucru, iar, de înotat, nu ştia să înoate. Cufundându-se şi înghiţind multă apă, el a început să strige după ajutor:

– Ajutor! Mă înec! Mor!

Dar vânătorul nu s-a înecat, întrucât apa l-a susţinut şi nu a murit, pentru că apa era vie. Cu chiu cu vai a ajuns la mal şi a văzut o inscripţie pe stâncă: „Apa acestui lac este vie. Cel ce va gusta apă din lac, va trăi mult, dar va uita pentru totdeauna drumul pân-aici”. Vânătorul a ieşit din prăpastie, a ajuns acasă şi, deşi a dobândit viaţă lungă, nu a putut spune nimănui unde se află lacul cu apă vie.

Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa (Psalmi 37,13).

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.