Gândul zilei
„Să te împotrivești cu toată tăria marilor păcate ce bântuie lumea: necredința, vrăjitoria, desfrânarea, avortul, sinuciderea treptată prin droguri, tutun, alcool și să te străduieşti să-ți sfinţeşti viața. Depărtează-te de nedreptate și nedreptatea se va depărta de tine. Nimănui nu-i dori răul, iar binele ce ți s-a făcut nu-l uita.” – Sfântul Ignatie Briancianinov
Știai că?
Crezul sau Simbolul credinței este o sinteză a doctrinei Bisericii creştine, care l-a integrat în cultul ei. Crezul formulat în primele două sinoade ecumenice cuprinde învăţătura Bisericii despre Sfânta Treime (Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Sfântul Duh), despre Biserică, Botez, Judecata din urmă, cu învierea morţilor şi viaţa veşnică. Biserica Ortodoxă este singura care a păstrat nealterat textul Crezului aşa cum a fost el formulat în primele două sinoade, spre deosebire de Bisericile eterodoxe (siriană, armeană, abisiniană, coptă din Egipt) care s-au abătut de la dogma ortodoxă, primind monofizitismul; erezia monofizită a susţinut că Mântuitorul n-a avut decât o singură fire, firea dumnezeiască (afirmând că trupul Domnului a fost numai unul, dumnezeiesc, nu şi omenesc) modificând astfel dogma ortodoxă despre întruparea Fiului lui Dumnezeu: „… şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii… Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire… S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om“. Biserica romano-catolică a modificat şi ea textul originar al Crezului, prin adaosul Filioque, afirmând că Sf. Duh purcede şi de la Fiul, nu numai de la Tatăl. Locul rostirii Crezului în cadrul slujbei Sfintei Liturghii este după Vohodul mare şi rugăciunile: „Să plinim rugăciunile noastre Domnului“ (de la ectenie) şi rugăciunea dragostei: „Să ne iubim unii pe alţii…“, ceea ce arată că în afară de iubire, ni se cere şi credinţă dreaptă (ortodoxă), spre a putea participa cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe. De aceea se cuvine ca fiecare credincios să rostească în gând sau cu glas tare Crezul, când se spune în biserică.
Pilda zilei
Sfânta Treime
Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: – Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Sfântul Ioanichie a spus: “Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! ”
Sursa: Realitatea Spirituala
