Gândul zilei
“Omul care osândeşte pe alţii seamănă cu o oglindă care reflectă pe toţi într-însa, iar pe sine nu se vede” – Sfântul Dimitrie al Rostovului.
Știai că?
Binecuvântările sau evloghiile sunt rugăciuni sau rânduieli în care, prin semnul Sfintei Cruci, se invocă harul şi ajutorul lui Dumnezeu asupra unei persoane sau asupra unui lucru curat, menit pentru folosul sau mântuirea omului; aceste binecuvântări numite şi molifte sunt o categorie de ierurgii cu un scop anume: Rugăciuni (slv. molifte) de binecuvântare a hainelor sau lucrurilor ce se împart după moarte; Rugăciune pentru binecuvântarea meselor şi a pomenilor; Rugăciune pentru binecuvântarea ogoarelor, a poamelor, a prinoaselor ce se aduc pârgă la biserică (premiţii); binecuvântarea apei la săparea unei fântâni ş.a. Moliftele de binecuvântări pentru diferite ierurgii se găsesc în Molitfelnic şi la sfârşitul Liturghierului sub titlul Rugăciunile pentru diferite trebuinţe, precum Tedeum-urile şi polihroniul, adică rugăciune pentru invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane sau pentru inaugurarea şi binecuvântarea începutului unei munci sau al unui aşezământ, ca de ex. Tedeum la început de an şcolar, la sărbători naţionale, la aniversări etc. Unele din aceste binecuvântări sunt încorporate în rânduiala altor slujbe mai mari, ca: binecuvântarea anaforei, a prinoaselor, a colivei (care sunt intercalate în cursul Liturghiei), binecuvântarea untdelemnului şi a apei la slujba botezului etc. Aceste molifte sau rugăciuni speciale de binecuvântări le săvârşeşte preotul.
Pilda zilei
„Nu este acelaşi lucru dacă îţi mănînci pîinea cu binecuvîntare sau dacă nu ţi-o mănînci aşa. De fiecare dată cînd mănînci, tu la masa lui Dumnezeu mănînci, pe care Domnul însuşi a întins-o pentru tine. De aceea este de neapărată trebuinţă să mulţumim lui Dumnezeu ca unei gazde a noastre şi să cerem binecuvîntarea Lui. Mîncarea binecuvîntată este mai gustoasă şi mai săţioasă, cîtă vreme mîncarea fără binecuvîntare este fără gust, nesăţioasă şi nesănătoasă.
Într-o împrejurare, împăratul Teodosie cel Mic a ieşit să se preumble în împrejurimile Constantinopolului şi văzînd o colibă de monahi, a intrat la ei. Bătrînul l-a întrebat pe împărat dacă nu doreşte să mănînce ceva. „Ba aş dori,” a zis împăratul. Bătrînul a adus pîine, untdelemn, sare şi apă înaintea împăratului, împăratul a şezut şi a mîncat şi a băut şi apoi l-a întrebat pe Bătrînul colibei: „Oare ştii cine sînt eu?”
„Ştie Dumnezeu cine eşti,” a zis Bătrînul. „Eu sînt împăratul Teodosie.” Bătrînul s-a înclinat înaintea împăratului în tăcere. Atunci împăratul i-a zis: „împărat sînt eu şi fiu de împărat, dar, crede-mă, Părinte, niciodată în viaţa mea nu am gustat mîncare mai bună şi mai gustoasă decît astăzi, în această colibă a ta.” „Dar oare ştii de ce?” a întrebat Bătrînul. Şi tot el a continuat: „Pentru că noi monahii pururi ne pregătim mîncarea cu rugăciune şi cu binecuvîntare, ceea ce face ca hrana, chiar şi cea amară, să se facă dulce şi bună. Pe cînd la voi la împărăţie hrana se pregăteşte cu multă osteneală şi cu strigare multă, iar voi nu cereţi cînd o faceţi şi cînd o mîncaţi binecuvântarea lui Dumnezeu, şi de aceea mîncarea voastră se face fără gust.”
Sursa: Realitatea Spirituala
