Gândul zilei
Cineva l-a întrebat odată pe Părintele Iachint Unciuleac, fostul stareț de la Putna, de ce Dumnezeu îngăduie ca oamenii onești, drepți, să aibă o viață plină de suferință.
Părintele Iachint a răspuns: „Suferința este dată celor aleși!”
Știai că?
La fiecare pomenire, parastas sau de sărbătoarea moșilor de iarnă sau vară, pe lângă mâncărurile specifice de oferit de pomană pentru sufletele celor adormiți, sunt nelipsile coliva, colacul și vinul. Aceste trei preparate nelipsite au și o semnificație profundă.
Coliva se înfățișează ca o reverberație a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat întâi în pământ şi să putrezească, la fel trupul omenesc, întâi se înmormântează, după aceea se descompune, pentru ca să învie întru nestricăciune; astfel ne învață Sfântul Evanghelist Ioan, dar și Sfântul Apostol Pavel Dulciurile, ingredientele, aromele din compoziţia colivei simbolizează virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, dar și dulceaţa vieţii veşnice, pe care nădăjduim că au dobândit-o. Colacii simbolizează trecerea omului prin această viață.
Despre colac, este important să amintim aspectul lor de cerc, formă geometrică reprezentând continuitatea, legătura de iubire neîntreruptă dintre noi și cei dragi din neamurile noastre, mutaţi nu în neființă – cum greșit spun unii – ci în cealaltă lume, a veșniciei. Colacul simbolizează deopotrivă trecerea omului prin viaţă, închiderea ciclului acesteia şi un pod către lumea de dincolo.
Vinul este simbolul învierii și al vieții veșnice. Nu lipseşte de la rugăciunile pentru adormiți vinul, numit în unele locuri „apaus” (=însemnând „odihnă” sau „sfârşit”): din el se varsă cruciş peste colivă, dar și peste morminte. În tradiția Bisericii noastre dreptmăritoare, vinul semnifică miresmele, balsamul cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.
Pilda zilei
Pilda vieții și a sufletului omului
Un oarecare om de bun neam a sădit vie și a îngrădit-o pe ea cu gard. Și, ducându-se la casa tatălui său, a zis: „Pe cine voi face străjer la moștenirea mea? Că, de voi lăsa înaintestătători dintre ai mei, apoi, îmi vor pierde osteneala. Însă așa voi face: voi pune lângă poartă un orb și un olog și, de va voi cineva din vrăjmașii mei să-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau dacă dintre aceștia doi, ar voi vreunul să o fure, ologul, adică, nu are picioare ca să meargă acolo, iar orbul, de va și merge, apoi în prăpastie va cădea”. și i-a pus pe ei lângă poartă și s-a dus.
Iar după ce au stat ei multă vreme, a zis orbul ologului: „Oare ce este această bună mirosire, ce se învăluiește pe dinafară de poartă?” A răspuns ologul: „Multe bunătăți ale stăpânului nostru sunt înlăuntru, al căror gust este negrăit. Ci, de vreme ce stăpânul este mai înțelept decât noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog și nu putem nicidecum să mergem la acele bunătăți și să ne săturăm”. A răspuns orbul ologului, zicând: „Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai înainte, că n-am fi rămas numai cu dorința și cu lipsa? Că măcar că eu sunt orb, însă picioare am și puternic sunt ca să te port pe tine; ia cosnița și te așează în spatele meu și eu te voi duce pe tine, iar tu să-mi spui mie calea și toate bunătățile stăpânului nostru le vom culege. Iar când va veni stăpânul nostru, vom ascunde de dânsul lucrul nostru. Că de mă va întreba pe mine, eu voi zice: Tu știi că eu sunt orb. Sau de te va întreba pe tine și tu să zici: Eu sunt olog. Și așa, mult mai înțelepți vom fi decât stăpânul nostru”.
Deci, șezând ologul deasupra orbului și mergând, au furat poamele domnului lor. Iar, după o vreme, a venit stăpânul viei aceleia și, văzând-o pe ea furată, a poruncit să aducă pe orb și i-a zis: „Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?” A răspuns orbul: „stăpâne, tu stii ca eu sunt orb, că chiar de aș fi voit, însă nu văd pe unde să merg, ci a furat-o ologul, nu eu”. Atunci a poruncit domnul să păzească pe orb, până ce va veni ologul și, venind, au și început singuri a se sfădi ei. Ologul, adică, zicea orbului: „De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-aș fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog”. Iar orbul zicea: „De nu mi-ai fi arătat tu calea, cum aș fi mers eu acolo?”
Atunci domnul, șezând la judecată, a început a-i judeca pe ei. Și le-a zis lor: „Precum ați furat, așa să stea ologul pe orb”. Deci, șezând ologul pe orb, a poruncit să-i bată pe ei fără de nici o milă. Să intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar via este pământul și lumea aceasta. Iar gardul, Legea și poruncile. Slugile, care sunt cu dânsul, sunt Îngerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Că au fost puși lângă poarte, arată că adică i-a dat omului în stăpânire toate cele pământești. Iar, călcând ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osândit. Iar când va veni să înnoiască pământul și să învieze morții, precum grăiește Pavel, atunci toți cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia, și vor ieși cei ce au făcut bine, întru învierea vieții, iar cei ce au facut cele rele, întru învierea osândirii. Că atunci sufletele, iarăși, vor intra în trupuri și vor lua răsplatire după fapte. Și se vor trimite păcătoșii întru întunericul cel mai dinafară, unde va fi plâns și scrâșnirea dinților, iar drepții întru viața veșnică. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
*Tradiții, obiceiuri, datini și superstiții de sărbătoarea Moșilor de vară*
-În această zi de sărbătoare și comemorare a sufletelor plecate la ceruri se oferă diferite bucate cum ar fi: orez cu lapte, sarmale, cireșe, vin, colaci și colivă.
– De Moşii de vară se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, care după ce sunt binecuvântate de preoţi. Apoi se pun la icoană pentru a ocroti gospodăria de pagubă şi boală. Pentru a scăpa de necazurile provocate de furtuni şi ploi e bine să arunci în curte, din pragul casei, o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.
– Tradiţia spune că la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor, unde fiecare găseşte bucatele primite de pomană până la Rusalii.
– În seara de sâmbătă, nu este bine să mergi la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri izolată, fiindcă se spune că pe acolo trec duhurile rele.
-Se crede că, recoltele vor fi bogate dacă în această zi plouă, spune o veche tradiție din popor.
– O altă tradiţie creştină în amintirea celor adormiți spune că rudele acestora merg la cimitir pentru a le așeza răposaţilor pe morminte flori și lumânări aprinse. Se mai spune că, în ziua de Moşii de vară, cei adormiţi îşi văd rudele lângă morminte ca printr-o pânză.
– Tradiţia mai spune că, de Moșii de vară, este bine ca fiecare persoană să fie împăcată cu toată lumea şi să meargă la biserică cu inima curată.
– Pe lângă toate aceste tradiţii şi obiceiuri, rugăciunea înălţată cu evlavie în această zi este cea mai importantă pentru sufletul adormiţilor. Aşadar, adunarea în rugăciune în Sâmbăta Morţilor este cea care are putere de mijlocire în faţa lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiţi.
– În conformitate cu tradiția, începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor și până la Rusalii, se crede că porțile cerului, raiului și iadului sunt deschise.
– O altă superstiție spune că dacă oamenii iau apă de la o fântână, trebuie să lase un bănuț pentru apa celor răposați.
Sursa: Realitatea Spirituala
