Gândul zilei
„Inima nu rodește prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe și mai rele dintre gânduri le zămislește din răutatea dracilor.”- Sfântul Diadoh al Foticei – „Cuvant ascetic”,în Filocalia, vol. I, p. 375).
Știai că?
Ecfonise sau vosglasuri, sunt mici fragmente de rugăciuni din textul anaforalei, rostite de preot cu glas mai înalt, pentru a fi auzite de credincioşi. De prin sec. V-VI, anaforaua începe să fie citită în taină de către liturghisitori, cu excepţia unor mici fragmente care continuă a fi citite sau rostite cu glas tare şi care sunt aşa-numite ecfonise, şi anume: formula pentru introducerea imnului trisaghion („Cântarea de biruinţă cântând, strigând…“); cuvintele rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină („Luaţi, mâncaţi…“); ecfonisul pentru ultima oferire a Darurilor, înainte de sfinţire („Ale Tale dintru ale Tale…“); formula pentru pomenirea Sfintei Fecioare la diptice („Mai ales pentru Preasfânta, Preacurata…“); formula pentru pomenirea episcopului locului („întâi pomeneşte Doamne…“); înainte de rugăciunea „Tatăl nostru“ („Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne…“). Ecfonisele sunt în rugăciunile Utreniei, ca şi în trecut, şi azi, fie formule de încheiere, fie formule care marchează începutul diferitelor lecturi sau cântări ce revin cântăreţilor la strană. Aşa este ecfonisul ecteniei de după cântarea a şasea a Catavasiilor „Că Tu eşti Împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre“. Ecfonisul este fraza cu care se încheie ectenia „Că Şie se cuvine toată slava… şi închinăciunea…“, răspuns „Amin“ („Aşa să fie“, să se împlinească cererea).
Pilda zilei
Copilul şi pivniţa întunecoasă
Într-o zi, un copil stătea Ia gura unei pivniţe întunecoase, în care se afla tatăl său.
Tatăl îi zise:
– „Copile, aruncă-te înăuntru şi eu te voi prinde în braţe.”
– „Dar nu te văd, tată.”
– „El îi spuse:
– „Nu-i nimic, sunt aici, aruncă-te, şi eu te voi prinde”.
Copilul, încrezător în vorba tatălui său, se aruncă pe gura pivniţei, iar tatăl îl prinse în braţe.
Aşa e şi cu Tatăl Cel ceresc, Care necontenit ne cheamă să ne încredinţăm Lui.
Cu toate că nu-l putem vedea, să ne lăsăm cu încredere în braţele Lui.
Sursa: Realitatea Spirituala
