Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică seara, în deplasare, formaţia Rapid Bucureşti, scor 2-0, într-un meci din etapa a cincea din Superligă.

Meciul a fost decis de două autogoluri ale rapidiştilor.

În minutul 62, Rapid a introdus mingea în propria poartă. Oaidă a fost ghinionistul din Giulești.

În minutul 90+6, coșmarul a continuat pentru Rapid, iar Valle nu s-a înțeles cu Moldovan și a trimis mingea în propria poartă.

Petrolul a bifat a cincea sa victorie în deplasare, precedenta datând din 26 octombrie 1996, potrivit LPF, când se impunea cu 1-0.

Rapid are o singură victorie în acest sezon şi doar două puncte în trei partide jucate pe teren propriu.

Petrolul a reuşit a doua victorie consecutivă, după ce a dispus de campioana Farul cu 3-2, în etapa trecută.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.