Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a declarat că instituţia pe care o conduce s-a abătut uşor de la combaterea corupţiei de nivel înalt și este necesar să revină la investigarea acestora. Voineag a anunțat o altă etapă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, un „DNA 2.0”.

Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a declarat într-un interviu acordat Pro TV că ”trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, relatează News.ro.

”În primul rând, DNA s-a abătut uşor de la scopul pentru care a fost înfiinţat… S-a abătut de la combaterea corupţiei de nivel înalt. Asta e o chestiune care cred că este indisolubil legată de obiectul de activitate al DNA, combaterea marii corupţii. Trebuie să trecem la un DNA 2.0, la o altă etapă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a declarat şeful DNA.

”Dacă noi vrem de la DNA să se ocupe de cauze de corupţie cu ofiţeri de poliţie judiciară cu 9 kile de pălincă sau 10 kile de cârnaţi, şi să ne specializăm în zona asta, atunci asta vom avea. În momentul de faţă, noi audităm activitatea DNA şi vă spun că noi trebuie să ne întoarcem la o componentă esenţială a activităţii, şi asta înseamnă investigarea cazurilor de mare corupţie”, a precizat Voineag.

El a mai remarcat că impactul corupţiei este colosal ”Avem un studiu la nivelul Parlamentului European, ne ducem undeva la 15 la sută din PIB. E vorba despre zeci de miliarde de euro anual, pe care noi îi pierdem. Eu cred că, în momentul de faţă, nu ne-am atins adevăratul potenţial ca ţară şi unul dintre aceşti factori a fost corupţia”, a subliniat procurorul-şef al DNA.

Declarațiile șefului DNA vin în contextul în care Dumitru Buzatu, fost șef al CJ Vaslui, a fost arestat pentru luare de mită.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.