Perchezitii de amploare au avut loc, miercuri, in Bucuresti si judetul Ilfov, intr-un dosar privind lipsirea de libertate. In urma audierilor, doi barbati au fost arestati preventiv pentru 30 de zile iar un altul a fost plasat sub masura controlului judiciar pentru 60 de zile. Aecestia au amenintat si lovit doi barbati, in doua situatii diferite, si nu le-au permis sa paraseasca locuintele in care se aflau.

„La data de 4 octombrie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București –  Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, în Municipiul București și Județul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate”, transmite politia, intr-un comunicat.

Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 27 februarie 2020, în timp ce se aflau într-un imobil din Sectorul 3, doi bărbați, în vârstă de 44, respectiv 45 de ani, prin folosirea unui obiect tăietor-înțepător, ar fi amenințat și lovit un bărbat, nepermițându-i acestuia să părăsească imobilul.

De asemenea, în aceeași zi, aflându-se în locația precizată, cei doi bănuiți, cu sprijinul unei femei, în vârstă de 35 de ani și a altor doi bărbați, de 33, respectiv 38 de ani, ar fi amenințat și lovit, în repetate rânduri, un alt bărbat, nepermițându-i acestuia să părăsească locuința.

„Astfel, în vederea probării activității infracționale a bănuiților, la data de 4 octombrie 2023, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri, unul dintre bărbați, în vârstă de 33 de ani, aflându-se, în prezent, în stare de arest preventiv în altă cauză.

În baza probatoriului administrat în cauză, față de trei bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, față de doi dintre aceștia a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de-al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, se arată în comunicatul citat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale și al Serviciului de Criminalistică din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București.

Cercetările sunt continuate de către  Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lipsire de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.