Gândul zilei
„Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților.”- Sfântul Ioan Gură de Aur
Știai că?
Cuvântul „chinovie” provine din termenii grecești κοινός (comun) și βίος (viață). Chinovia reprezintă un grup de călugări care urmează viața de tip comunitar. În chinovie sau în viaţa de obşte călugării pun toate în comun şi fac toate în comun: slujbele de la biserică, masa, lucrul şi toate cele necesare vieţii comunităţii. Ei fac ascultare de stareţul care se îngrijeşte de toate problemele comunităţii monahale pe care o conduce. Întemeitorul primei chinovii a fost Sfântul Pahomie cel Mare, care, alături de ucenicul său, Teodor, a fost primul care a reunit mai multe grupuri restrânse de monahi care urmau o formă de viaţă comună şi le-a organizat în comunităţi mai mari, potrivit unor reguli comune bine stabilite. Alături de Sfântul Pahomie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare (330-379) este considerat unul din întemeietorii monohismului răsăritean de tip cenobitic. El a scris Regulile mari și Regulile mici, lucrări ce stau la baza sistemului de organizare a vieţii monahale din Biserica Ortodoxă până în zilele noastre. Prima chinovie din Sfântul Munte a fost Marea Lavră, întemeiată de Sfântul Athanasie Athonitul la anul 963. Astăzi, 19 din cele 20 de mănăstiri athonite sunt chinovii, ca de altfel şi trei dintre schituri – Sfântul Andrei, Sfântul Ilie și Prodromu.
Pilda zilei
Lumina soarelui
Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
-Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alți nu. De ce nu-s toţi la fel?
– E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fii lui Dumnezeu. Şi aşa Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel, trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să-i lumineze.
Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău
este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el și trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează în sine sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.
„Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.”- (Sfântul Vasile cel Mare)
Corbul sfântului prooroc Ilie
Într-o casă de oameni săraci, un copil auzi pe bunică-sa citind în Istoria biblică despre corbul ce aducea de mâncare lui Ilie proorocul.
– Bunică dragă, zise copilul, să deschidem şi noi uşa, să ne aducă şi nouă ceva corbul!
Bunica încerca să-l dezmintă pe copil, dar copilul nu şi nu, ci să se deschidă uşa.
Bunica îi făcu pe voie şi deschise uşa, cu toate că era iarnă şi frig. Tocmai atunci trecea pe acolo părintele locului. Se miră văzând uşa deschisă şi întrebă asupra acestui fapt. Bunica îi spuse cum stă lucrul.
– Vedeţi cum lucrează credinţa în Dumnezeu? – zise preotul. Eu tocmai acum mergeam să împart din lada bisericii nişte ajutoare celor săraci şi lipsiţi. Voi începe dar de aici. Uite, „corbul“ v-a adus şi vouă două sute de lei. Copilul a crezut şi Dumnezeu a răspuns la credinţa lui. Credinţa face şi azi minuni. Dumnezeu răspunde şi azi – răspunde negreşit – la credinţa noastră.
Dacă am avea credinţă tare şi vie, ne-ar sosi şi nouă câte un „corb“, în toate lipsurile şi necazurile trupeşti şi sufleteşti.
Sursa: Realitatea Spirituala
