Marți dimineața s-au făcut 42 de percheziții în celebra comună Sintești acolo unde s-au deschis două dosare penale unor persoane bănuite de ilegalități.

Polițiști și procurori fac marți 42 de percheziții domiciliare în București și județele Ilfov, Călărași și Vâlcea, la locuințele unor persoane bănuite de ilegalități în domeniul comercializării deșeurilor de materiale reciclabile, potrivit unui comunicat. În cele două dosare penale sunt efectuate cercetări față de 28 de bănuiți, persoane fizice și juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală. 

Majoritatea perchezițiilor au loc în comuna ilfoveană Sintești, cunoscută pentru afacerile ilegale cu deșeuri. Incendiile provocate intenționat în Sintești pentru arderea deșeurilor provoacă deseori poluare în Capitală. Deși autoritățile fac percheziții de ani buni în comună, localnicii continuă activitățile ilegale.

Autoritățile susțin că în perioada 2016-2022 persoanele au organizat circuite comerciale fictive, înregistrând documente false de achiziții de deșeuri reciclabile de la persoane fizice. Sumele încasate din vânzarea bunurilor au fost decontate prin sistemul bancar prin diverse retrageri numerar, în baza unor justificări nereale.

Polițiștii și procurorii susțin că grupul controlează 16 firme, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 66 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit rezultat din vânzări, respectiv impozit pe profit rezultat din achiziții de la persoane fizice și juridice.

Perchezițiile sunt realizate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.