Universitatea Craiova şi FC Voluntari s-au calificat, marţi seara, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după disputarea meciurilor din ultima etapă a Grupei D.

Universitatea a câştigat grupa, după ce a surclasat-o cu 4-0 pe Farul Constanţa, care nu mai avea şanse de a merge mai departe şi a aliniat o echipă cu mulţi juniori.

Campioana a ratat două mari ocazii în prima repriză, ambele prin Ionuţ Cojocaru, singur cu David Lazar, care a fost providenţial. Universitatea a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Elvir Koljic (45+2), care a deviat inteligent un şut al lui Ştefan Baiaram. Acesta a dublat avantajul gazdelor (52), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Mihai Căpăţînă. Cel mai frumos gol al meciului a fost marcat de slovenul Jasmin Kurtic, cu un şut de la aproape 25 de metri în vinclu. După ce un gol marcat de Marian Danciu a fost anulat (82) pentru ofsaid, Atanas Trică a închis tabela (86), din pasa lui Ante Roguljic.

Universitatea va juca în sferturile de finală cu a doua clasată din Grupa C, în care se află Oţelul Galaţi (4 puncte), FCSB (4), FC U Craiova (4), Dinamo (2), FC Bihor (1), SCM Zalău (0).

FC Voluntari a remizat cu UTA Arad, în deplasare, la Oradea (0-0), şi a ocupat locul secund în Grupa D, urmând să înfrunte în sferturi câştigătoarea Grupei C.

În alt meci, CS Tunari a remizat cu Gloria Buzău, 1-1, ambele părăsind competiţia.

Rezultatele de marţi seara:

Universitatea Craiova – Farul Constanţa 4-0 (1-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Elvir Koljic (45+2), Ştefan Baiaram (52), Jasmin Kurtic (54), Atanas Trică (86).
Arbitru: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenţi: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Andrei Moroiţă (Ploieşti); arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (Bucureşti)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Daniel Miodrag Mihai (Bucureşti) – FRF

AFC UTA Arad – FC Voluntari 0-0, Stadion ”Iuliu Bodola” – Oradea
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Marius Omuţ (Satu Mare)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) – CCA, Mihai Andrieş (Bucureşti) – FRF

CS Tunari – Gloria Buzău 1-1 (1-0), CNAF Buftea iarbă
Au marcat: Luca Florică (6), respectiv Ionuţ Nadolu (56).
Arbitru: Vlad Baban (Iaşi); arbitri asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi), Daniel Vlase (Galaţi); al patrulea oficial: Sergiu Anton (Bucureşti)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) – CCA, Victor Radu (Bucureşti) – FRF

Clasament final

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Universitatea Craiova 3 2 1 0 6-1 7
2 FC Voluntari 3 1 2 0 3-1 5
3 Gloria Buzău 3 1 1 1 3-3 4
4 UTA Arad 3 1 1 1 2-2 4
5 CS Tunari 3 0 3 0 3-3 3
6 Farul Constanţa 3 0 0 3 0-7 0

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală (1A – 2B, 1C – 2D, 1D – 2C, 1B – 2A).

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.