Trei persoane au murit, vineri dimineaţă, într-un accident de circulaţie produs pe DN2 – E85, pe raza localităţii Cotorca. Alte 5 au fost rănite, însă au refuzat transportul la spital. Cele 5 victime au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Conform IPJ Ialomiţa, din primele verificări a reieşit că, în timp ce un autoturism se deplasa din direcţia Buzău către Bucureşti, ar fi intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus. 

Imagine

În urma impactului, trei persoane care se aflau în autoturism au decedat.
 
Poliţiştii  fac cercetări pentru ucidere din culpă. Traficul este blocat pe ambele sensuri.

Iată comunicatul autorităților:

„În această dimineață, în jurul orei 06:30, pe DN2 – E85, pe raza localității Cotorca s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul a 3 persoane.

Din primele verificări a reieșit că, în timp ce un autoturism se deplasa din direcția Buzău către București ar fi intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus. 

În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane care se aflau în autoturism.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La acest moment traficul este blocat pe ambele sensuri.

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni  au intervenit cu o autospecială de stingere,  o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în localitatea Cotorca, în care au fost implicate trei autoturisme și un autotren. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. La locul evenimentului au fost găsite opt victime. Trei persoane prezentau leziuni incompatibile cu viața,  din păcate fiind declarate decedate. Celorlalte cinci persoane, conștiente și cooperante  li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească.”

Sursa: Realitatea de Ialomita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.