Intervenție contracronometru a forțelor de ordine, după ce un bărbat din București, fost polițist, s-a baricadat într-un apartament. Inițial, bărbatul a amenințat că omoară o vecină, cu care a intrat într-o dispută violentă.

O echipă de negociatori a fost trimisă la locul incidentului, pentru a-l convinge pe polițistul pensionar să renunțe la gestul extrem, potrivit Realitatea Plus.

În această dimineață, în jurul orei 05.55, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție a fost sesizată de către o persoană cu privire la faptul că, un bărbat ar fi distrus geamul de la intrarea în locuința unei femei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind efectuată cercetarea la fața locului.

Ulterior, Secția 18 Poliție a fost sesizată, din nou, cu privire la faptul că bărbatul ar fi amenințat victima cu acte de violență și s-ar fi închis în apartament, refuzând orice comunicare cu polițiștii care au revenit la adresă, a transmis, într-un comunicat, Poliția Capitalei.

Din cercetări, s-a stabilit că acesta ar mai fi amenințat-o pe femeie și în alte situații cu  acte de violență.

Astfel, la fața locului s-a deplasat echipa din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și o echipă de negociatori.

La acest moment activitățile sunt în desfășurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.