Fermierii din Alba se alătură protestelor de la nivel național. O coloană de tractoare a plecat luni dimineață din zona municipiului Blaj spre Alba Iulia.

Fermierii au cerut autorizație pentru a intra în Alba Iulia, unde urmează să se oprească în zona Instituției Prefectului. Ulterior, ar urma să se îndrepte spre București.

Transportatorii și fermierii continuă protestele pentru că nu au obținut un preţ la RCA plafonat așa cum își doresc. Ei acuză că nu mai pot suporta prețul mare al poliței de asigurare care a crescut an de an, în unele cazuri și în ciuda faptului că nu au provocat daune.

Fermierii și transportatorii continuă protestele, după ce discuțiile purtate duminică, timp aproape patru ore, la Ministerul Finanțelor, au eșuat. Unii dintre transportatori anunță inclusiv proteste separate. Aseară, spiritele s-au încins în mai multe zone din țară. În Vama Siret, circulația a fost paralizată ore în șir, în timp ce, în capitală, mai mulți manifestanți și-au strigat supărarea din Piața Constituției. Astăzi este așteptată o nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Între timp, 10 dosare penale au fost deschise în urma violențelor dintre manifestați și forțele de ordine. 

Sursa: Realitatea de Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.