Conform unei aplicații meteo, prognoza pentru ziua de sâmbătă, pentru București, vine cu o surpriză: stratul de zăpadă ar putea atinge 12-14 centimetri.

Meteorologii au actualizat prognoza pentru România până la sfârșitul săptămânii curente și au anunțat o perioadă de ninsoare abundentă în București. Începând cu seara zilei de vineri, 19 ianuarie, cerul va fi acoperit de nori în Capitală. Ploaia inițială se va transforma în ninsoare în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 20 ianuarie.

Ninsoarea va continua să cadă neîntrerupt până în jurul orei 16.00 de sâmbătă, astfel încât perioada de ninsoare va depăși 12 ore, conform informațiilor oferite de aplicația Weather, care face parte din portofoliul gigantului tech Microsoft. Conform aceleiași surse, stratul de zăpadă depus în București în timpul zilei de sâmbătă se va situa în intervalul de 12-14 centimetri.

Ulterior, cerul se va închide treptat în Capitală, dar temperaturile vor rămâne scăzute. Maxima zilei nu va depăși 0 grade Celsius, iar în nopțea de duminică se așteaptă o scădere a temperaturii până la -8 grade Celsius, urmată de o minimă de -13 grade Celsius în noaptea de luni, 22 ianuarie. Temperaturi mai blânde se vor înregistra din nou în București începând cu ziua de miercuri, 24 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.