Jucătorul de oină Bogdan Lupşe (Frontiera Tomis Constanţa) a fost desemnat cel mai bun sportiv senior în cadrul forumului organizat de World Ethnosport Confederation în Antalya (Turcia), se menţionează într-un comunicat de presă al Federaţiei Române de Oină, remis, luni, AGERPRES.

„În cadrul întâlnirii din Antalya, sportul nostru naţional a strălucit prin Bogdan Lupşe. Jucătorul Frontierei Tomis Constanţa a câştigat titlul la categoria de cel mai bun senior”, se arată în comunicatul FRO.

Lupşe a declarat că premiul reprezintă o recunoaştere internaţională a valorii oinei.

„Sunt extrem de fericit. Este rezultatul activităţii depuse de către toţi cei implicaţi în sportul nostru naţional. În acelaşi timp este o recunoaştere a valorii acestui sport, care a fost integrat perfect în familia sporturilor tradiţionale existente la nivel mondial”, a spus Bogdan Lupşe.

La rândul său, preşedintele FRO, Nicolae Dobre, a afirmat: „Preşedintele World Ethnosport Confederation, Bilal Erdogan, a apreciat rezultatul obţinut de Bogdan, l-a felicitat şi în câteva cuvinte a rezumat … viitorul: ‘Acum trebuie să învăţăm să jucăm oină!'”.

Ediţia a şasea a forumului World Ethnosport Confederation s-a desfăşurat în perioada 16-18 februarie în Antalya (Turcia), iar România a fost reprezentată de Federaţia Română de Oină prin preşedintele Nicolae Dobre şi Bogdan Lupşe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.