Caz șocant în traficul din București. Un bărbat a fost arestat după ce i-ar fi dat un pumn altui șofer, apoi i-ar fi lovit cu mașina atât pe acesta, cât și pe soția sa. Incidentul a fost surprins și de camerele de supraveghere. Atenție, detalii cu puternic impact emoțional.

La data de 27 martie, poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 38 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea a două infracțiuni de lovire sau alte violenţe.

În fapt, la data menționată, în jurul orei 13:00, Secția 20 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în urma unei șicanări în trafic, soțul acesteia a fost lovit cu pumnul în zona feței, de către un alt participant la trafic.

În urma acestui incident, bărbatul s-ar fi urcat la volan, intenționând să părăsească zona, moment în care apelanta și soțul acesteia s-ar fi poziționat în fața autoturismului pentru a-l împiedica să plece. În continuare, conducătorul autoturismului s-ar fi pus în mișcare, lovindu-i cu mașina pe cei doi.  

 

Imagine

Captură video: Realitatea Plus

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat bărbatul bănuit de comiterea celor sesizate, cel în cauză fiind reținut pentru 24 de ore.

Ulterior, față de cel în cauză a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, a transmis Poliția Capitalei.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.