Precipitațiile se extind, până în ora prânzului, în toată țara. Temperaturile vor fi în scădere, maximele abia atingând 12 grade Celsius. Directorul ANM, Elena Mateescu, anunță prognoza actualizată.

„Până luni, la ora 15, vorbim despre precipitații în extindere treptată în aproape toată țara. La început, în partea de sud-vest a țării, după care vor fi afectate toate regiunile, cantitățile de apă putând depăși 10-15 litri pe metrul pătrat.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, chiar peste 30 de litri pe metrul pătrat.

În Munţii Făgăraş, s-a depus un nou strat de zăpadă de 20-25 de centimetri. Recomandările autorităților

Vorbim și despre o atenționare meteo cod galben, valabilă până luni la ora 12, pentru zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, pentru că la altitudini mai mari de 1500 de metri vor predomina ninsorile însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă.

Din punct de vedere termic, vorbim despre valori la nivelul temperaturilor maxime ce vor caracteriza o vreme mai rece, în special în jumătatea nordică  a țării, unde ne așteptăm ca temperaturile maxime să nu depășească 12 grade Celsius, în timp ce în extremitatea de sud a țării consemnăm valori de 17-18 grade Celsius.

ANM: Informare meteo de ploi pentru toată ţara, până luni la ora 15:00! În zona de munte, precipitaţiile vor fi mixte

Pe parcursul următoarelor nopți, minimele vor coborî la valori negative, în special în depresiuni, până la -5 grade Celsius. 

Începând de miercuri, mai ales în jumătatea sud-estică a țării, vremea se va încălzi și vom putea consemna în Bărăgan și în vestul Dobrogei, valori apropiate de 24 de grade, în timp ce în regiunile intracarpatice, maximele nu vor depăși 14-15 grade.

Vremea va fi rece și la începutul săptămânii. Începând de miercuri, vremea se va mai încălzi, însă, de joi, va fi din nou o răcire.

Cu toate acestea, treptat, pe măsură ce ne apropiem de finalul lunii, este posibil ca temperaturile să fie din nou în creștere și să consemnăm valori de peste 20 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.