Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după cele 90 de minute (1-1) şi după prelungiri (2-2), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

La prima sa finală, Corvinul, formaţie de ligă secundă, a câştigat trofeul şi are şansa de a evolua în cupele europene, dacă va primi licenţă din partea UEFA.

Din 2018 (FC Hermannstadt) o echipă de eşalon secund nu mai jucase finala competiţiei, ultima formaţie de liga a doua care a cucerit trofeul fiind Rapid (1975).

Oţelul, într-o măsură favorită în finală, a început mai bine şi a avut prima ocazie prin Bodişteanu (17), al cărui şut a fost blocat de Manolache. Gălăţenii au reuşit să deschidă scorul prin sârbul Anes Rusevic (27), din lovitură liberă de la circa 24 de metri. Corvinul a revenit în joc şi a a izbutit egalarea până la pauză, prin Marius Coman (39), după o centrare a lui Pîrvulescu, pe care defensiva gălăţenilor nu a putut-o respinge.

Oţelul a dominat debutul reprizei secunde, dar Bodişteanu a reluat cu capul puţin alături (48), iar Lefter a respins şutul lui Cisotti din careu (53).

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a primit penalty, după un duel între Bodişteanu şi Neacşa, iar Rusevic a adus-o pe Oţelul din nou în avantaj (58). Echipa de la Dunăre a fost aproape de a tranşa soarta meciului, dar Tănasă a ratat incredibil cu poarta goală, reluând din unghi în plasa laterală (68).

Corvinul a ameninţat tot mai mult poarta adversă, pe fondul unei scăderi în jocul gălăţenilor, dar Pap a reţinut mingea trimisă cu capul de Manolache (72). Acelaşi fundaş central a egalat (74), cu un şut din marginea careului, după o minge respinsă greşit de Zivulic.

Până la finalul timpului regulamentar, singura fază notabilă a fost şutul lui Gaitan (86), blocat de Manolache. O mare ocazie a ratat în prelungiri Lameira (96), cu capul, din cinci metri.

La loviturile de departajare, Oţelul a început bine, cu gol Cisotti şi penalty apărat de Pap (la Coman), însă au urmat trei ratări consecutive ale gălăţenilor (Gaitan, Lameira, Ghiocel), portarul Lefter apărând două execuţii. Corvinul a întors scorul după ce au transformat Manolache şi Bradu, dar Pîrvulescu a ratat (a apărat din nou Pap). Miguel Silva a mai dat o şansă Oţelului, dar Andrei Hergheligiu a marcat şi a adus trofeul echipei hunedorene.

A fost a doua finală de Cupa României pentru Oţelul, după cea pierdută cu 0-2 în faţa lui Dinamo în 2004.

Constructorul Galaţi şi CSU Galaţi sunt alte echipe gălăţene care au jucat finala Cupei, fără a câştiga trofeul.

Înaintea partidei, soprana Oana Maria Şerban a intonat imnul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.