În urma avertismentului lansat de guvernatorul BNR, la Ministerul Muncii se poartă negocieri pentru formula de creștere anuală a salariului minim. Potrivit unor surse, ar urma să se țină cont inclusiv de salariul mediu pe economie.

În prezent, spre exemplu, salariul mediu brut pe economie a ajuns la circa 8500 de lei. Asta înseamnă că, dacă s-ar ține cont de această formulă, atunci salariul minim pe economie ar trebui să ajungă undeva la 4.250 de lei, adică aproape cu 1.000 mai mult decât este în prezent. Sindicatele atrag însă atenția că, în realitate, în acel proiect scrie doar că se va ține cont de valoarea salariului mediu pe economie, nu că se va face calculul în baza acestui număr.

Asta înseamnă, în realitate, spun sindicatele, că cel mai probabil salariul minim nu va ajunge 50% din salariul mediu brut pe economie, ci doar că, așa cum este specificat în acel proiect, dacă există o diferență mare între jumătatea salariului mediu pe economie și valoarea salariului minim, atunci se vor putea purta negocieri în Consiliul Național Triartit pentru o majorare ceva mai mare, dar nu care să acopere toată această diferență.

Vom vedea însă cum va arăta formula finală. Între timp, însă, vedem că vine un avetisment dur de la guverntorul BNR, care spune că, din cauza datoriei foarte mari, care a depășit 50%, riscăm săa vem salariile înghețate, nu de anul acesta, dar, cel mai probabil de anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.