4 MORȚI, DUPĂ RĂSTURNAREA UNUI VEHICUL ÎNTR-O PRĂPASTIE DIN ZONA PORTĂREASA

4 MORȚI, DUPĂ RĂSTURNAREA UNUI VEHICUL ÎNTR-O PRĂPASTIE DIN ZONA PORTĂREASA
Un supraviețuitor al accidentului a fost transportat la spital
4 tineri au murit şi una este rănită după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, sâmbătă, într-o prăpastie din comuna argeșeană Albeştii de Muscel.
"Am fost solicitaţi să intervenim în comuna Albeştii de Muscel, zona montană Portăreasa, în cazul unui vehicul răsturnat, existând posibilitatea existenţei unor victime multiple. De urgenţă, către locul indicat colegii noştri au început deplasarea cu mai multe echipaje, însă, din cauza terenului accidentat, nu s-a putut face accesul cu autospecialele, aceştia fiind preluaţi de vehicule de teren", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, citat de Agerpres.
"Cea de a cincea victimă este conştientă, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 23 de ani, asistată de echipajele medicale. Pentru preluarea acesteia a fost solicitat elicopterul SMURD", a adăugat ISU Argeş.
La fața locului a fost mobilizată o echipă mixtă de salvare, formată din pompieri, poliţişti şi salvamontişti.
Citește și:
- 10:19 - Proiectul privind reducerea efectivelor de urși bruni, adoptat de Senat
- 10:01 - Schema de plafonare a adaosului comercial la produsele de bază expiră luna aceasta
- 09:58 - Rusia a atacat Ucraina cu 149 de drone
- 09:09 - Carambol cu 9 mașini pe DN3, la ieșirea din Constanța. Două persoane au ajuns la spital
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News










