85% DINTRE EUROPENI CONSIDERĂ CĂ SCHIMBĂRILE CLIMATICE REPREZINTĂ O PROBLEMĂ GRAVĂ

85% DINTRE EUROPENI CONSIDERĂ CĂ SCHIMBĂRILE CLIMATICE REPREZINTĂ O PROBLEMĂ GRAVĂ
Combaterea schimbărilor climatice, o prioritate
Un sondaj Eurobarometru publicat luni arată că majoritatea europenilor (85%) consideră că schimbările climatice reprezintă o problemă gravă.
Dintre persoanele intervievate, 8 din 10 (81%) au sprijinit obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Din punct de vedere economic, peste trei sferturi (77%) dintre europeni sunt de acord că costul daunelor cauzate de schimbările climatice este mult mai mare decât investiţiile necesare pentru o tranziţie către zero emisii nete, a precizat Executivul comunitar.
Combaterea schimbărilor climatice, o prioritate
Majoritatea europenilor (85%) sunt de acord că combaterea schimbărilor climatice ar trebui să fie o prioritate pentru îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a calităţii vieţii.
De asemenea, 83% dintre cei intervievaţi sunt de acord că o mai bună pregătire pentru efectele negative ale schimbărilor climatice va îmbunătăţi viaţa cetăţenilor UE.
Aproape nouă din zece europeni (88%) consideră că este important ca UE să ia măsuri pentru a spori energia din surse regenerabile şi pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică.
Trei sferturi (75%) consideră că reducerea importurilor de combustibili fosili va spori securitatea energetică şi va aduce beneficii economice UE, a indicat Comisia Europeană.
Eurobarometrul privind schimbările climatice, desfăşurat în perioada 18 februarie-10 martie 2025, a fost realizat în diferite grupuri sociale şi demografice din toate cele 27 de state membre ale UE.
Citește și:
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
- 20:12 - Războiul din Iran, la un pas de o nouă escaladare: SUA caută să atragă în conflict și alte forțe
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News










