AMBULANȚĂ ÎN MISIUNE, RĂSTURNATĂ PE ȘOSEA: DOI RĂNIȚI

AMBULANȚĂ ÎN MISIUNE, RĂSTURNATĂ PE ȘOSEA: DOI RĂNIȚI
Impact violent la Piața Leu din Capitală
O ambulanță care transporta un pacient a fost implicată duminică într-un accident la Piața Leu din Capitală. În urma coliziunii, au fost răniți asistentul medical aflat în vehicul și șoferița celuilalt autoturism implicat.
”La data de 14.09.2025, în jurul orei 11.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la Piaţa Leu. Din primele informaţii, un autovehicul condus de către o femeie a intrat în coliziune cu o ambulanţă din cadrul SABIF, care transporta un pacient. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea asistentului medical, dar şi a conducătoarei din celălalt autovehicul, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind “zero”.
La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier pe Şos. Cotroceni, de la Piaţa Leu către Splaiul Independenţei este total restricţionat.
”În continuare, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, precizează sursa citată.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:28 - Ciprian Ciucu îl contrazice pe Nicușor Dan: „Nu e un „split”, ci o luptă între sistem și reformă”
- 10:51 - Carburanții intră din nou pe trend ascendent: urmează scumpiri rapide și posibile probleme de aprovizionare
- 10:23 - Kim Jong Un confirmă o politică extremă: soldații trimiși în Ucraina ar fi obligați să se sinucidă pentru a evita capturarea
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














