CNA VA FUNCŢIONA ÎN REGIM DE PERMANENŢĂ PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA SCRUTINULUI

CNA VA FUNCŢIONA ÎN REGIM DE PERMANENŢĂ PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA SCRUTINULUI
CNA: Libertatea de exprimare, un principiu fundamnetal al democrației
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a anunțat vineri, 6 decembrie, că va funcţiona în regim de permanenţă în perioada de până la încheierea oficială a alegerilor prezidenţiale.
„Întregul aparat de lucru este organizat astfel încât CNA să poată reacţiona în timp util. Şedinţele publice ale Consiliului vor fi convocate ori de câte ori este necesar, cu respectarea legislaţiei audiovizuale şi a principiilor transparenţei şi echidistanţei”, se precizează pe pagina de Facebook a CNA, potrivit Agerpres.
CNA: Libertatea de exprimare, un principiu fundamnetal al democrației
De asemenea, Consiliul Național al Audiovizualului a subliniat că „libertatea de exprimare este un principiu fundamental al democraţiei, iar democraţia, în sine, garantează libera exprimare”.
Vineri, 6 decembrie, ședinţa CNA are loc începând cu ora 12:00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:38 - B9, cel mai important summit, măsuri de securitate fără precedent. Lideri-cheie apropiați de Trump, prezenți la București
- 08:31 - O artistă din Italia a învins IKEA în instanță! Compania, obligată să plătească despăgubiri pentru folosirea unui desen fără acord
- 08:02 - Mesaje complet diferite despre războiul din Ucraina: Trump vorbește despre pace, Zelenski se teme de o nouă ofensivă rusă
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News














