Donald Trump: Iran ar fi atacat primul dacă SUA nu ar fi intervenit în războiul din Orientul Mijlociu

Donald Trump
Donald Trump a făcut anunțuri de ultimă oră despre Războiul din Iran. Liderul de la Casa Albă susține că Teheranul ar fi atacat primul SUA, dacă Washingtonul nu lansa ofensiva. De asemenea, Donald Trump a scos în evidență faptul că regimul din Iran e condus de criminali care au ucis 35.000 de protestatari în doar câteva săptămâni.
"Purtam negocieri cu acești lunatici și a fost părerea mea că urma să atace primii. Dacă nu am fi făcut-o noi, ei (n.r. - iranienii) ar fi atacat primii. Am simțit asta puternic.
N-am vrut ca asta să se întâmple. Poate că am forțat mâna Israelului, dar Israelul era pregătit și noi eram pregătiți. Am avut un impact foarte puternic. Tot ce aveau a fost distrus. Numărul lor de rachete scade semnificativ.
Au lovit țări care nu au avut nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă. Dintr-o dată au fost trimise rachete. Ceea ce arată nivelul de rău cu care ne confruntăm. Vor lovi oameni care erau oarecum prietenoși față de ei. De asemenea, au lovit locuri în care sunt civili. Hoteluri, clădiri rezidențiale.
Noi îi lovim unde e mai adecvat și îi lovim foarte tare. Nu mai au protecție aeriană, nu mai au facilități de detectare, vor fi foarte răniți. Aceștia sunt oameni care au ucis, 35.000, cred, 35.000 de protestatari în ultimele 3 săptămâni. 35.000 de oameni uciși violent. Aceștia sunt oameni răi, iar liderul haitei nu mai e printre noi", a declarat președintele SUA, Donald Trump.
Citește și:
- 18:53 - Începe lupta pentru Strâmtoarea Ormuz. Macron scoate portavioanele, Italia și Spania trimit fiecare câte o fregată
- 18:49 - Scandal în Coaliție pe împărțirea banilor din buget: dispute intense pentru fondurile Primăriei Capitalei
- 12:01 - Grindeanu cere audieri de urgență în Parlament. Oana Țoiu și consulul din Dubai, sub lupa Comisiei de Politică Externă a Parlamentului
- 11:57 - Turcia dislocă şase avioane de vânătoare F-16 în partea de nord a Ciprului. Anunțul autorităților de la Ankara
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











