EDIŢIA DE TOAMNĂ A PROGRAMULUI "LITORALUL PENTRU TOŢI", TOATĂ LUNA SEPTEMBRIE

EDIŢIA DE TOAMNĂ A PROGRAMULUI "LITORALUL PENTRU TOŢI", TOATĂ LUNA SEPTEMBRIE
O noapte de cazare, de la 38 de lei
Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, tarifele pentru cazare sunt cu până la 70% mai mici față de cele practicate în vârf de sezon.
Ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi” se desfășoară toată luna septembrie.
Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, tarifele pentru cazare sunt cu până la 70% mai mici față de cele practicate în vârf de sezon.
Zeci de unităţi de cazare din toate staţiunile de la Marea Neagă s-au înscris program, notează Radio Vacanța.
O noapte de cazare, de la 38 de lei
Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici față de cele din vârf de sezon.
Nopţile de cazare rezervate prin programul „Litoralul pentru toţi” pot fi achitate inclusiv cu ajutorul voucherelor de vacanţă.
Rezervările trebuie să fie făcute din timp, se pot face direct la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism, la fel ca în ediţiile anterioare, potrivit Radio România Actualități.
Programul „Litoralul pentru toţi” se află la ediţia cu numărul 44 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Citește și:
- 08:27 - Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











