EXCLUSIV LA „LEGILE PUTERII” Băsescu: Moștenim sistemul sovietic, n-am vrut să schimbam nimic

EXCLUSIV LA „LEGILE PUTERII” Băsescu: Moștenim sistemul sovietic, n-am vrut să schimbam nimic
Traian Băsescu, despre tragedia de la „Matei Balș”
Băsescu: Mafia din sănătate controlează decizia politică. Vom avea dezastre tot mai mari
Băsescu: Managementul spitalelor este clientelar
Băsescu: E un război al nostru împotriva noastră
„Este o zi tristă, care confirmă fragilitatea unui întreg sistem, sistemul de sănătate românesc. În mandatul meu s-au închis spitale considerate atunci drept morgi și a fost mare discuție. (…) Noi moștenim sistemul sovietic, n-am vrut să schimbăm nimic, ori sistemul nu mai poate face față nici cerințelor actuale și oricâtă aparatură am cumpăra, modul cum tratăm politica de sănătate ne duce aici. Să nu îmi spuneți că nu au fost bani să înlocuim instalațiile electrice. Nu, că s-au băgat sute de milioane în echipamente de ultimă generație, care la multe spitale stau prin subsoluri, nefolosite”, a declarat fostul președintele Traian Băsescu, la „Legile Puterii.”
„Tot sistemul corupt din sănătate a împins lucrurile aici pentru că aici sunt interese în aprovizionarea cu materiale, sunt interese în administrarea spitalelor ca pe moșia proprie și de fapt banii se încasează pe cabinetele private ale multor medici. (...) Mafia din sănătate controlează decizia politică. Ăsta e adevărul. (...) Uite așa stăm și vom avea dezastre tot mai mari”, a notat Băsescu.
„Este clar că managementul (n.r. spitalelor) este clientelar. Dacă ai fi adus un manager profesionist, ăla sigur spunea(...) mă gândeam demult la propria centrală a spitalului, mă gândeam demult la propria stație de oxigen a spitalului deci avem prea multe lucruri care atârnă de management, care sunt lăsate așa pentru că spitalele nu sunt responsabile și au o singură scuză: de câți bani primesc, de atâta fac. Nu au nicio treabă cu acea mașinărie care face spitalul să meargă: stația de oxigen, instalațiile electrice, sistemul de încălzire al spitalului, instalație de iluminat cu generatoare proprii în caz că îți cade energia electrică din rețeaua națională. Sun foarte multe spitale care partea asta nu o au acoperită. Au avut manageri puși politic, așa au rămas lucrurile, nerezolvate”, subliniază fostul șef de stat.
„Dăm prioritate la îndeplinirea acestor condiții de sănătate, în detrimentul cumpărării de aparatură nouă, dar trebuie să rezolv problemele astea. Că degeaba am cel mai modern tomograf, dacă oamenii mor arși în spitale. Degeaba am cele mai moderne instalații, dacă într-o maternitate mor copiii nou-născuți. (...) Primăria Capitalei a interzis spitalelor să se deconecteze de la RADET. Spitalele pe care Doamna Firea le-a aprovizionat cu aparatură nouă au fost obligate să rămână conectate la RADET. Aceste spitale nu au primit bani pentru instalația electrică, în schimb au primit aparatură. La ce ne folosește, dacă ne mor oamenii în accidente de genul ăsta? (...) În România, din cauza infecțiilor intraspitalicești mor 50.000 de oameni pe an. Ce vrem mai mult de atât? E un război al nostru împotriva noastră”, a concluzionat Traian Băsescu.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






