Luau STENTURI de la morți și le montau unor pacienți în viață. Zeci de percheziții în 4 județe, detalii șocante

Luau STENTURI de la morți și le montau unor pacienți în viață. Zeci de percheziții în 4 județe, detalii șocante
Sunt vizați medici de la instituții de renume, precum Spitalului Militar "Regina Maria" din Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași
Descinderi ale procurorilor și polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice în 4 județe, pentru anihilarea unei rețele specializate în falsuri medicale, luare și dare de mită. Una dintre suspiciuni este aceea că cei implicați luau stenturi de la cadavre și le montau unor persoane în viață, potrivit unor surse Realitatea Plus. Sunt vizați medici de la instituții de renume, precum Spitalului Militar "Regina Maria" din Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.
În cursul zilei de azi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul PÎCCJ - SUPC, polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, Iași, Neamț și Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia.
De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, la sediile unor unități medicale - spitale și la sediul unei organizații non-guvernamentale.
Din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora.
În cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, precum și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.
În documentarea activității infracționale, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, ANAF și Corpului de Control al ministrului Sănătății.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bucuresti și pe Google News











